Acasă Actualitate Inventarierea clădirilor cu risc seismic

Inventarierea clădirilor cu risc seismic

231
DISTRIBUIȚI

La Lugoj
Asociaţiile de proprietari din cartierele de blocuri din municipiul Lugoj trebuie să comunice administraţiei locale, până în data de 25 aprilie, situaţia tuturor clădirilor mai înalte de două etaje, care prezintă un semnificativ risc seismic şi care au nevoie de expertizări şi consolidări. Centralizatorul listelor de priorităţi a clădirilor pentru expertizarea tehnică a construcţiilor cu destinaţie de locuit va cuprinde blocuri care prezintă fisuri sau deteriorări ale structurii de rezistenţă, precum şi un nivel insuficient de protecţie antiseismică.
Asociaţiile de proprietari ale căror clădiri sunt afectate trebuie să facă o cerere prin care să solicite includerea imobilelor respective pe lista de priorităţi pentru expertizarea tehnică în anul 2010. Netransmiterea datelor va duce la pierderea fondurilor care vor fi acordate pentru realizarea de expertizări şi consolidări.
În acest an, municipiul Lugoj a primit de la guvern 25.000 de lei pentru expertizarea blocului de pe strada Griviţei, singurul cuprins în 2009 în programul naţional.

Comentarii

comentarii