Acasă Actualitate Investește în viitorul tău sau al angajaților tăi, cu un Master în...

Investește în viitorul tău sau al angajaților tăi, cu un Master în Comunicare în Afaceri

DISTRIBUIȚI

Ești absolvent de licență și cauți să îți continui studiile? Ești gata să îți duci cariera la următorul nivel? Ești om de afaceri și vrei să le oferi posibilitatea angajaților companiei pe care o conduci să devină mai eficienți în mediul de afaceri prin cultivarea unei comunicări adecvată acestuia și care să răspundă nevoilor și provocărilor actuale într-o societate tot mai globalizată și diversificată?

Atunci răspunsul este Programul de master Comunicare în afaceri de la Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Anul acesta, Programul de master Comunicare în afaceri oferă 35 de locuri (25 la buget și 10 cu taxă).

Beneficii ale programului sunt: cursuri practice și teoretice cu profesori și experți în domeniu; oportunități de networking cu profesioniști și colegi din diverse sectoare; perspective de carieră promițătoare în comunicare și afaceri.

Înscrierea este simplă și rapidă! Accesează linkul http://admitere.upt.ro/masterat-facultatea-de-stiinte-ale… și înscrie-te online.

Fiind conceput în concordanță cu dezvoltarea actuală a mediului economic, programul de studii masterale Comunicare în afaceri pune un accent deosebit pe o educație interdisciplinară și aplicativă a studenților și are ca obiectiv pregătirea acestora în vederea valorificării atât a cunoștințelor de ultimă oră din cele două domenii fundamentale, cel al comunicării și economic, cât și a noilor tehnologii utilizate în comunicarea în mediul de afaceri. Astfel, absolvenții vor dobândi o specializare în domeniul comunicării specifice mediului de afaceri, iar prin însușirea limbajului economic, programul propus vizează formarea de specialiști care au abilități și competențe ce permit atât elaborarea unor mesaje economice clare caracteristice mediului economic contemporan, cât și rezolvarea eficientă a unor situații profesionale concrete.

Programul de master Comunicare în afaceri vizează cu precădere absolvenții specializării Comunicare și relații publice, intenționând o perfecționare a lor în domeniul comunicării, prin introducerea componentei afaceri, susținută de disciplinele corespunzătoare din planul de învățământ.

Programul se adresează și absolvenților altor specializări oferind o formare aprofundată în domeniul comunicării și relațiilor publice, prin obținerea de competențe și abilități de comunicare specifice mediului economic. Programul de studii masterale oferă studenților absolvenți ai ciclului de „licență” posibilitatea de a-și completa setul de achiziții cognitive, acționale, relaționale, cu elemente din sfera economică, asigurând eficientizarea procesului comunicațional.

Specializarea se adresează și persoanelor care lucrează în cadrul unor firme sau instituții și care doresc să-și îmbunătățească/perfecționeze abilitățile de comunicare sau de înțelegere a fenomenelor specifice comunicării în afaceri. Totodată, programul de studii se adresează celor care lucrează în domeniul media (presa scrisă, audio-vizuală, on-line) și care doresc să-și îmbunătățească / perfecționeze abilitățile de comunicare sau de înțelegere a specificului comunicării în mediul de afaceri.

Pagina progrmaului se afla aici – https://sc.upt.ro/ro/programe-de-studii/master/comunicare-in-afaceri

Pagina cu informatii de admitere la masterele FSC aici https://sc.upt.ro/ro/2-uncategorised/833-master-2024

Pagina LinkedIn Comunicare in afaceri aici https://www.linkedin.com/company/103194756/admin/dashboard/

Pagina FB https://www.facebook.com/profile.php?id=100057218418747

Comentarii

comentarii