Acasă Actualitate Investigaţii medicale gratuite pentru 200 de femei gravide din Arad, în baza...

Investigaţii medicale gratuite pentru 200 de femei gravide din Arad, în baza unui parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara

DISTRIBUIȚI

Două sute de femei gravide din Arad vor beneficia de investigaţii medicale gratuite, în cadrul unui contract încheiat între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 12 milioane de lei. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, contractul a fost încheiat în cadrul proiectului POCU ”Dezvoltarea unui sistem regional de centre medicale de excelenţă în screening prenatal în Regiunea de Vest“ şi presupune monitorizarea evoluţiei unei sarcini normale, la gravida care nu deţine documente medicale care să ateste existenţa – în antecedentele personale patologice – a rubeolei, a toxoplasmozei sau a infecţiei CMV, scire news.ro

Monitorizarea se va efectua pentru un număr de 200 de femei gravide, care vor beneficia de un pachet de servicii medicale specifice sarcinii. 

”Ne bucurăm să ne alăturăm proiectului dezvoltat de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi să oferim mai multe oportunităţi de monitorizare şi investigare a sarcinii. Acest proiect vine să completeze facilităţile pe care secţia noastră le oferă viitoarelor mămici şi prin care cel puţin 1.500 de femei sunt monitorizate, în fiecare an, prin intermediul spitalizării de zi. Importanţa acestui proiect rezidă din aplicarea practică a prevenţiei şi investigării corecte a sarcinii, astfel încât să fie redusă, semnificativ, o serie de complicaţii, iar patologia asociată sarcinii să fie manageriată corespunzător în mod similar cu ţările dezvoltate. De asemenea, faptul că aceste investigaţii sunt gratuite pentru gravide, reprezintă un mare pas înainte spre normalitate”, spune dr. Cristian Furău, medic primar obstetrică-ginecologie, SCJU Arad.

Potrivit documentului citat, pachetul de servicii medicale va cuprinde numeroase analize, inclusiv consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, testare HIV, evaluarea gravidei pentru infecţii cu risc pentru sarcină (pentru rubeolă, toxoplasmoză, infecţia CMV, hepatită B şi C) şi examen Babeş-Papanicolau (până la S23+6 zile) sau Test de toleranţă la glucoză per os +/- Hemoglobină glicată (S24 – S28+6 zile) sau Biometrie fetală (S29-S33+6 zile) ori detecţia Streptococului de grup B (S34 – S37+6 zile);

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 12.093.868,29 lei, din care 98% reprezintă cofinanţarea Uniunii Europene. 

Lider de proiect este Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara iar partener de proiect, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu“ Timişoara. 

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea accesului populaţiei la programe de sănătate şi la servicii medicale de prevenţie, screening prenatal, diagnostic şi tratament precoce pentru principalele patologii ale gravidei şi copilului, cu impact asupra îmbunătăţirii stării de sănătate a mamei şi copilului şi reducerea riscului de deces infantil şi matern în Regiunea Vest. Prin acest proiect, 2.100 de persoane, din judeţele Regiunii Vest (Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş) vor beneficia de programe de sprijin (screening) sub forma serviciilor de screening prenatal. Proiectul are o durată de 31 de luni şi se va finaliza pe 29 decembrie 2023. 

Persoanele care vor beneficia de screening prenatal vor îndeplini, culumativ, următoarele condiţii:

au statutul de femei gravide;

au domiciliul/reşedinţa în regiunea vizată de proiectul regional – Regiunea Vest.

Excepţie:

Femeile care nu au acte de identitate, dar locuiesc în acest teritoriu şi dau o declaraţie că domiciliază în regiunea vizată de proiect vor reprezenta grup ţintă eligibil. 

Femeile private de libertate vor fi asociate locului unde îşi desfăşoară detenţia şi nu din perspectiva adresei de domiciliu;

Femeile aflate în unităţi de asistenţă medicală sau socială.

Comentarii

comentarii