Acasă Eveniment Investiţii noi în judeţul Arad

Investiţii noi în judeţul Arad

DISTRIBUIȚI

Judeţul Arad va avea două noi investiţii finanţate din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial  (POS) Mediu: o staţie de epurare nouă la Nădlac şi modernizarea celei din comuna Şiria. Noile staţii de epurare fac parte din proiectul major de investiţii „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, în valoare totală de 139.592.104 euro, Compania de Apă Arad fiind Operator Regional şi Beneficiar în cadrul Proiectului. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene reprezintă 76,48% din valoarea proiectului, cea a Guvernului României, 11,7%, a autorităţilor locale din aria proiectului, 1,8%, iar restul de 10,02% a fost obţinut de SC Compania de Apă Arad SA printr-un credit bancar. Contractele de execuţie pentru cele două au fost semnate în aceste zile, la Arad. Contractul „Staţie de epurare nouă în Nădlac” are o valoare totală de 10.417.927,10 lei şi este prevăzut a se finaliza în 24 de luni, iar „Modernizare staţie de epurare Şiria” are o valoare de 9.987.777.71 lei, şi are termen de execuţie doi ani. Principalii beneficiari ai investiţiei sunt locuitorii oraşului Nădlac şi comunei Şiria, lucrările la staţiile de epurare fiind realizate la un înalt standard de calitate.

 

Comentarii

comentarii