Acasă Actualitate Investiția realizată de Consiliul Județean Timiș la Centrului de Recuperare pentru Copii...

Investiția realizată de Consiliul Județean Timiș la Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Speranța” va fi încheiată în septembrie

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a anunțat că dacă nu vor fi probleme, lucrările la investiția realizată la Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Speranța” ar urma să fie finalizată în luna septembrie a acestui an. Peste 300 de copii și tineri cu nevoi speciale se vor bucura de servicii de recuperare și terapie în cele mai bune condiții în noua locație. ,

”Ne apropiem de 90% lucrări executate, în iulie și august se va finaliza partea exterioară, urmând ca în luna septembrie să dăm centrul în folosință. Construcția este formată din 3 etaje cu o suprafață totală de aproape 3.000 mp, dotată la standarde europene. Pe lângă unități de cazare, cabinete de logopedie, de învățare curiculară, kinetoterapie, meloterapie, săli de terapie de grup, sală de luat masa, bibliotecă, acest centru va dispune și de o piscină destinață recuperării pentru copii cu dizabilități, un loc de joacă și spațiu pentru activități outdoor”, a anunțat Alin Nica, liderul CJ Timiș.

Toate spațiile cu acces public vor fi prevăzute cu dotări tactilo-vizuale pentru persoane cu deficiență, de vedere tip Braille, lift și sisteme de blocare a ușilor în poziția deschis.

Comentarii

comentarii