Acasă Sport Invincibilii de la RCM Timişoara au urcat pe primul loc în SuperLiga

Invincibilii de la RCM Timişoara au urcat pe primul loc în SuperLiga

DISTRIBUIȚI

Rugbyştii clubului RCM Timişoara au urcat pe primul loc în clasamentul SuperLigii de rugby, grație victoriei la scor obținute în meciul din deplasare, din etapa a IV-a, împotriva formației Universitatea Cluj. Victoria a fost previzibilă pentru gruparea bănățeană, având în vedere diferența de valoare dintre cele două echipe, precum și parcursul diametral opus avut de Timișoara și Cluj în cele trei etape scurse din actualul sezon al campionatului. Lanterna roșie a SuperLigii, U Cluj, nu a putut face față echipei conduse de Chester Williams și s-a văzut nevoită să accepte înfrângerea, timișorenii câștigând meciul cu o diferență de 66 de puncte. Obiectivul galben-negrilor pentru meciul de la Cluj a fost victoria cu punct bonus ofensiv, pentru ca timișorenii să preia prima poziție din campionat, în faţa rivalei din Baia Mare. RCM nu a avut nicio milă de echipa ardeleană, bănățenii reușind nu mai puțin de patru eseuri în primele 40 de minute, marcatorii lor fiind Rus, Lemnaru, Tuiatua și Lazăr. „Concursul” de marcat eseuri a continuat pentru timișoreni și în actul secund, singura incertitudine rămânând numele juctorilor care urmau să culce balonul în terenul de țintă al clujenilor. Lemnaru a continuat evoluția bună avută în ultimul meci al echipei sale și în confruntarea din Ardeal și a izbutit să marcheze un total de patru eseuri în confruntarea cu echipa din Cluj. Carpo, Calafeteanu și Fercu au completat lista marcatorilor de eseuri, astfel că victoria a revenit grupării din Banat, RCM impunându-se la capătul meciului cu scorul de  71-5. În urma victoriei la scor reușită împotriva Universității Cluj, Timișoara a urcat pe primul loc în SuperLiga, galben-negrii având un esaveraj mai bun decât cei de la Baia Mare, echipă aflată pe locul secund. În etapa viitoare, RCM va întâlni pe teren propriu pe ocupanta locului III din campionat, Steaua București, pentru ca peste două etape să aibă loc derby-ul campionatului, între RCM Timișoara și Baia Mare.

Comentarii

comentarii