Acasă Eveniment Învăţătoare ameninţată cu moartea de directorul şcolii din Cenei

Învăţătoare ameninţată cu moartea de directorul şcolii din Cenei

DISTRIBUIȚI

scoalaceneiDirectorul grădiniţiei şi şcolii din Cenei, Svetlana Vălcăneanţu a intrat în vizorul poliţiei din localitate. S-a întâmplat joi, după ce o învăţătoare de la clasa pregătitoare din Cenei s-a dus glonţ la poliţie. Imediat după ce a fost ameninţată cu moartea, acuzată pe nedrept şi batjocorită de directorul problemă Svetlana Vălcăneanţu.

Noul ţap ispăşitor…

Săptămâna trecută, Svetlana Vălcăneanţu a scos-o “ţap ispăşitor” pentru dezvăluirile din presă pe educatoarea Radoslava Glisovic. Femeia s-a dus imediat la Inspectoratul Şcolar Timiş pentru a povesti ce se întâmplă la grădiniţa din Cenei. Angajatele de la grădiniţă au fost obligate de trei ori să dea declaraţii că nu colaborează cu presa. Surprinzător, directorul-detectiv Vălcăneanţu şi-a abandonat prima pistă. “Sifonara” este acum o învăţătoare de la clasa pregătitoare din Cenei, Gyongyi Petrovici. Femeia a fost ameninţată cu moartea şi a depus plângere la poliţie. Soţul său, Dragan Petrovici ne-a sunat şi a încercat să ne explice printre lacrimi ceva ce noi evident ştiam foarte bine – soţia sa nu are nicio legătură cu articolele apărute în ZIUA de Vest.

Vălcăneanţu îşi bagă la înaintare bărbatul

“Niciodată, nici eu şi nici soţia mea nu am luat legătura cu presa. Nici pentru problemele de la şcoală şi nici pentru alte probleme. Eu îmi iubesc mult soţia şi cei doi copii minori şi după ce a păţit azi (n.r. joi) am promis că voi aduce la cunoştiinţa opiniei publice toate porcăriile ce se petrec la grădinţa şi şcoala din Cenei. Până acum, soţia nu mi-a povestit niciodată ce se întâmplă la lucru, dar azi a avut un şoc şi mi-a spus tot”, ne-a povestit Dragan  Petrovici. Bărbatul ne-a relatat pe larg şi modul incredibil în care a fost tratată soţia sa. “Mi-a făcut soţia neruşintă şi mincinoasă că nu recunoaşte că a colaborat cu presa. După ce i-a zis «Treci în clasă că vin să te controlez», doamna directoare a ameninţat-o deschis că dacă o va prinde soţul ei o va omorî. Nu cred acest lucru pentru că îl cunosc pe soţul directoarei şi el este un om foarte cerebral. Am făcut deja reclamaţie la postul de poliţie din Cenei şi luni mă voi duce la minister, la Bucureşti. Doamna directoare nu poate nega modul în care a vorbit cu soţia mea deoarece nevastă-mea m-a sunat şi a lăsat telefonul deschis în timpul în care era insultată şi ameninţată. Am auzit toată conversaţia şi nu numai am auzit-o”, ne-a mai spus Dragan Petrovici.

Comentarii

comentarii