Acasă Politica Iohannis a explicat, la Reşiţa, de ce nu are copii

Iohannis a explicat, la Reşiţa, de ce nu are copii

DISTRIBUIȚI

iohannis

Klaus Iohannis s-a aflat joi, 4 septembrie, la Reşiţa, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL. În Caraş-Severin, preşedintele ACL a lămurit şi declaraţia referitoare la copii şi investiţii în imobile, unul dintre domeniile în care PSD l-a atacat puternic.

Întrebat dacă regretă afirmaţiile, Iohannis a declarat că şi-ar fi dorit să investească în proprii copii, însă el şi soţia sa nu au putut să aibă urmaşi. „Nu regret acele afirmaţii şi nici nu le-am făcut, deci nu am ce regreta. Eu am spus că, din păcate – ca să nu înţeleagă cineva că intenţionat nu avem copii -, nu avem copii. Nu s-a putut. Şi atunci am avut resurse pentru altceva. Eu mi-aş fi dorit mai mult decât orice să investesc aceste resurse în copiii proprii, dar nu a fost să fie. Faptul că PSD a întors-o invers e o mârlănie fără margini”, a declarat Iohannis.

În urmă cu aproape două săptămâni, Klaus Iohannis a explicat că în cazul celor şase case pe care le deţine nu există niciun mister, arătând că el şi soţia sa au ales să investească în imobiliare neavând copii. „Nu este absolut niciun mister. Este munca noastră, a părinţilor noştri, a bunicilor. Vă daţi seama că nu am putut singuri de la început să facem aceste achiziţii. Am pornit de tineri cu două apartamente de la familie, după care din chiriile obţinute am reuşit să achiziţionăm. (…) Noi nu avem copii. Alţii au investit în educaţia copiilor, noi în imobile”, declarase Iohannis.

Comentarii

comentarii