Acasă Actualitate Iohannis acuză proasta comunicare dintre spitale, după ce 6 pacienți au decedat...

Iohannis acuză proasta comunicare dintre spitale, după ce 6 pacienți au decedat la Timișoara pentru că nu mai erau locuri la ATI: ”Înțeleg că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, dar nu au vorbit”

821
DISTRIBUIȚI

Klaus Iohannis a vorbit despre cazul celor șase pacienți de la Timișoara care au decedat înainte să fie transferați la ATI, fiind astfel lipsiți de îngrijirile necesare. „Medicii nu mai au unde să-i trimită pe pacienții a căror stare se agravează din cauza COVID-19”, a declarat medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a spitalului Victor Babeș din Timișoara. Despre aceste decese, Klaus Iohannis a spus că a fost o lipsă de comunicare. „Am fost informat în această seară că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri”, a spus șeful statului.

„Este un aspect care se referă la comunicarea între spitale, și aici este loc de mai bine. Am fost informat în această seară că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri și, în realitate, nici nu este neapărat nevoie să vorbească directorii de spitale între ei, pentru că există Departamentul pentru Situații de Urgență care centralizează aceste solicitări și care se preocupă și de transportul pacienților într-un loc unde sunt paturi disponibile”, a declarat Klaus Iohannis.

„Dar toate acestea sunt foarte serios tratate de Ministerul Sănătății, chiar de domnul ministru Tătaru, care este în permanentă legătură cu toate spitalele, și s-a văzut că peste tot se mai găsesc variante pentru a amenaja noi locuri de terapie intensivă pentru românii care au nevoie de un loc”, a mai precizat președintele.

Secțiile ATI sunt pline, iar medicii nu mai au unde să-i trimită pe pacienții a căror stare se agravează din cauza COVID-19. La Timișoara, au fost cazuri de pacienți care nu au rezistat până s-a eliberat un pat de Terapie Intensivă, a spus medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a spitalului Victor Babeș.

„Cred că suntem la linia de a fi depășit (nivelul de suportabilitate al sistemului medical), undeva unde paharul e plin”, a declarat Musta.

„Suntem într-o situație foarte dificilă din cauza numărului foarte mare de cazuri. Spitalul nostru are stații de oxigen în fiecare salon, avem spitale suport cu concentratoare, unde debitul de oxigen nu e la fel de mare ca în aceste stații. Dacă un pacient dintr-un spital suport se decompensează, îl preluăm noi. Dar la noi, mai departe, numai ATI îl mai poate salva. Locurile sunt pline atât la Babeș, în seara asta nu mai avem niciun loc, și nici la CFR și centrul de recuperare cardiovasculară, a căror capacitate este maximă”, a explicat medicul.

Doctorul Musta a precizat că nu poate opri oxigenul în cazul acestor pacienți: „Nu putem face așa ceva. Un pacient care necesită oxigen îl ținem sub oxigen la presiune maximă, până când se eliberează un loc. Dacă se eliberează și dacă rezistă până atunci”.

Comentarii

comentarii