Acasă Actualitate Iohannis, la Timişoara, despre Traian Băsescu: „Eu, dacă aş fi în această...

Iohannis, la Timişoara, despre Traian Băsescu: „Eu, dacă aş fi în această situaţie, mi-aş da demisia”

DISTRIBUIȚI

B53A9255

Klaus Iohannis, preşedintele interimar al PNL la nivel naţional şi cel mai probabil candidatul liberalilor la Preşedinţia României, a comentat situaţia în care se află Traian Băsescu la ora actuală.

Preşedintele actual al României a privit cu ochii săi cum fratele său – Mircea Băsescu – este reţinut pentru acuzaţia de a fi primit de la Florin Anghel suma de 250.000 de euro. „Sunt evenimente extrem de grave cele pe care le-am urmărit cu toţii în ultimele două zile. Aceste acuzaţii care s-au făcut în spaţiul public la adresa unui membru al familiei preşedintelui Băsescu sunt de o asemenea gravitate încât acesta trebuie să explice opiniei publice ce este adevărat sau nu. Să avem o lămurire a situaţiei cât se poate de repede. Este o situaţie de o gravitate cum nu am mai avut, sper să primim foarte repede răspunsurile aşteptate. Eu, ca simplu cetăţean, aştept să fiu lămurit dacă preşedintele este implicat în această chestiune. Îmi este imposibil de imaginat cum nu ar fi ştiut de legăturile fratelui său cu clanul Bercea. Eu dacă aş fi în această situaţie mi-aş da demisia”, a spus Iohannis despre cazul Băsescu.

 

Comentarii

comentarii