Acasă Sport Ionuț Popa a fost condus pe ultimul drum, în absența suporterilor de...

Ionuț Popa a fost condus pe ultimul drum, în absența suporterilor de la UTA Arad, care nu i-au iertat cei doi ani de la Poli Timișoara

DISTRIBUIȚI

Ionuț Popa a fost înmormântat sâmbătă, 27 iunie, la ora 13:00, după o suferință de câțiva ani, însă surprinzătoare a fost absența suporterilor de la UTA Arad, echipa sa de suflet.

Până și fanii de la Poli Iași au bătut 700 de kilometri doar pentru a-i fi aproape lui “Popică” pe ultimul drum. I-au adus un ultim omagiu, într-un ropot de aplauze.

Însă fanii “Bătrânei Doamne” nu au venit pentru că probabil s-au simțit încă trădați după ce arădeanul Ionuț Popa a decis să antreneze rivala Poli Timișoara din mai 2016 până în februarie 2018.

De menționat că Ionuț Popa a pregătit UTA în 4 mandate. Cu toate acestea, după aventura pe banca timișorenilor, Popa a revenit la UTA, care a fost ultima echipă antrenată de el, între mai 2018 și iunie 2019.

Ionuț Popa a murit pe 25 iunie.

Născut pe 17 aprilie 1953 în județul Arad, la Pesac, Ionuț Popa și-a început aventura în fotbalul românesc pe post de jucător. A evoluat pentru Poli Timișoara, Unirea Sânnicolau Mare, Brăila, Vagonul Arad, Aurul Brad sau Victoria Ineu.

Ulterior s-a orientat spre cariera de antrenor, iar prima echipă condusă a fost Victoria Ineu. Mai apoi a lucrat la Zădăreni, Strungul Arad, UTA Arad, Motorul, Telecom, Pecica sau Indagrara. Ionuț Popa a promovat UTA în Liga 1, în 2012, fiind ultimul tehnician care a reușit acest lucru. Apoi a mai antrenat FC Bihor, Jiul Petroșani, Politehnica Iași, CSMS Iași, CS Mioveni, Național Sebiș, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara.

Ultima experiență a lui Ionuț Popa în fotbalul românesc a fost la UTA, unde a ocupat funcția de director tehnic. A lucrat la “Bătrâna Doamnă” din aprilie 2018 până în iunie 2019. Ultimul meci oficial la care a participat Ionuț Popa a fost chiar împotriva formației ACS Poli Timișoara, cu care a ajuns până în finala Cupei Ligii. UTA s-a impus cu 2-1, pe 9 martie 2019. De atunci, Ionuț Popa nu a mai fost prezent la niciun joc oficial.

Sursa: digisport.ro

Comentarii

comentarii