Acasă Actualitate ÎPSS Ioan a donat o casă unei mame cu cinci copii, victimă...

ÎPSS Ioan a donat o casă unei mame cu cinci copii, victimă a violenței domestice

DISTRIBUIȚI

Mitropolia Banatului, prin Arhiepiscopia Timișoarei, a achiziționat și donat o gospodărie cu dependințe unei mame cu cinci copii, victimă a violenței domestice, în localitatea Babșa, comuna Belinț.  

Părintele mitropolit Ioan este atent la nevoile semenilor săi și aflând de necazul acestei mame s-a implicat în ajutorarea acesteia, oferindu-i un adăpost ei și celor 5 copii.

”Casa a fost cumpărată prin stăruința unui grup de credincioși din eparhia noastră, care au fost mișcați de suferința prin care trece familia Vasilican. Un ajutor important a venit și din partea domnului Lazea Gheorghe, primarul comunei Belinț, care a identificat casa potrivită pentru a fi achiziționată”, a informat Arhiepiscopia Timișoarei.

Arhiepiscopia Timișoarei, prin sectorul social, încearcă să ofere întotdeauna sprijin celor nevoiași, celor care se confruntă cu situații materiale, dar și existențiale la limită, prin găsirea celor mai bune soluții. În acest sens, ÎPSS Ioan, pe lângă ajutorul material pe care îl oferă, poartă în rugăciunile Înaltpreasfinției Sale pe cei pe care Dumnezeu îi miluiește prin grija unor creștini cu suflet mare.  

Comentarii

comentarii