Acasă Eveniment Irakian descoperit ascuns în bancheta autoturismului unui bulgar, în Vama Cenad

Irakian descoperit ascuns în bancheta autoturismului unui bulgar, în Vama Cenad

DISTRIBUIȚI

1484658765203 75 S4Un irakian în vârstă de 32 de ani s-a ascuns în bancheta autoturismului unui cetățean bulgar care i-a promis că îl va duce într-o țară din vestul Europei. Bărbatul a fost însă descoperit de polițiștii de frontieră din Vama Cenad. Pe sensul de ieșire din România, s-a prezentat un cetățean bulgar în vârstă de 32 de ani la volanul unui autoturism Renault. Acesta era însoțit, pe locul din dreapta, de o tânără în vârstă de 28 de ani și ea cetățean bulgar. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns într-un spaţiu amenajat în bancheta din spate a autoturismului, o persoană de sex masculin. Cu ocazia verificărilor preliminare poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul în cauză este cetăţean irakian, are 32 de ani şi este solicitant de azil în România. Acesta a declarat că dorea să ajungă în Austria. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţeanul irakian şi de trafic de migranţi pentru cei doi cetăţeni bulgari, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii