Acasă Actualitate Istoria costumului într-o inedită expoziție a studenților de la Facultatea de Arhitectură...

Istoria costumului într-o inedită expoziție a studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT

355
DISTRIBUIȚI

Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 5 mai 2021, vernisajul expoziției „Colecții de design vestimentar cu inspirații din trecut”.

Evenimentul a avut la bază lucrările studenților din anul III, de la specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, create la seminarul materiei opționale Design Vestimentar.

Studenții, în număr de 25, au participat la un curs opțional de design vestimentar, iar provocarea a fost să creeze ținute inspirate din diverse stiluri, de pe tot parcursul istoriei.

Cursul a avut o parte teoretică, dar și una practică, în cadrul căreia tinerii și-au dat frâu liber imaginației pentru a realiza o colecție unică. Studenții au desenat și creat colecții și au materializat designul pe un manechin din lemn de dimensiuni reduse (30 cm). Colecțiile au la bază elemente inspiraționale, preluate din trecut, din orice perioadă stilistică studiată la curs.

Lucrările au fost coordonate de lect.dr.arh. Andreea Anghel (cadru didactic și absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism, UPT, promoția 2008) și designer vestimentar Laura Chiriță.

„De fapt, acest curs presupune trecere în revistă a istoriei costumului, din cele mai vechi timpuri până în prezent. M-am gândit să creez o activitate care, cumva, să-i implice pe studenți să încerce să găsească mai mult decât o simplă istorie și să meargă până în adâncuri. Acest exercițiu i-a inspirat, cumva, să găsească posibile elemente pe care să le poată prelua, ca să-și creeze o colecție vestimentară unică”, a declarat lect.dr.arh. Andreea Anghel.

„Puteți vedea partea practică și rezultatul cursului de design vestimentar. La mine ei ajung în momentul în care au deja partea teoretică făcută, iar eu îi ajut cu partea practică, în atelierul meu de design vestimentar. Alegem împreună materialele care s-ar potrivi subiectului ales de ei și începem construcția propriu-zisă pentru ținuta în miniatură pe care ei trebuie să o realizeze”, a completat designerul vestimentar Laura Chiriță.

Ideea cursului optional și a organizării expoziției a fost foarte bine primită și apreciată de studenți, pentru care a fost o experiență nouă, interesantă, în care au avut ocazia să creeze și altceva în afara materiei obișnuite, mai ales că mulți dintre aceștia au deja preocupări în domeniu.

Expoziția „Colecții de design vestimentar cu inspirații din trecut” poate fi vizitată până la sfârșitul anului universitar, în data de 7 iunie 2021, la parterul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, de luni până joi între orele 9:00 – 16:00, respectiv vineri de la 9:00 la 14:00.

 

Comentarii

comentarii