Acasă Economic IT Congress 2009 gata de start

IT Congress 2009 gata de start

DISTRIBUIȚI

Marţi, 26 mai, IT Congress 2009 ia start-ul la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, CRAFT. Zece producători mondiali de IT se vor întâlni cu 350 de reprezentanţi ai companiilor care au confirmat participarea la primul eveniment de această anvergură din zona centrală şi de vest a României.
Cisco, HP, Intel, Lenovo, Microsoft, Netapp, Novell, Oracle, Sun şi VMware… Stand-urile producătorilor IT participanţi sunt la locul lor, cu numele brand-urilor. Mapele cu materialele de prezentare sunt deja pregătite. Agenda primei zile, înrămată la intrare. Printre cabluri, servere, computere, CD-uri, un furnicar de oameni alergând de zir. La etajul I al Centrului Regional de Afaceri din Timişoara, specialiştii ETA2U sunt în pregătiri febrile pentru deschiderea IT Congress 2009.
“În momentul de faţă suntem pe ultima sută de metri a pregătirilor. Montăm, instalăm, configurăm. Practic, replicăm în cadrul expoziţiei o infrastructură completă a unei companii fizice, incluzând aici: comunicaţii, networking, data center, personal computing şi printing. Am dorit ca în loc de discuţii pe marginea unui Power Point, să fim în zone de Powered Demo. Este o provocare pe care ne-am asumat-o până acum în cadrul unor evenimente la o scară mult mai mică, cu un singur partener, unde am replicat bucăţi de infrastructură IT. A venit momentul să le punem cap la cap şi să facem un întreg. Dorim astfel să punem la dispoziţia specialiştilor IT certificările şi expertiza noastră tehnică, dublate de competenţe tehnice obţinute de oamenii noştri în cei 17 ani de existenţă pe care grupul ETA2U le-a strâns pe piaţa transilvăneană de IT“, declară Stelian Câmpianu, Director Executive, ETA2U.
Dorinţa mare de participare la acest eveniment din partea firmelor confirmă interesul acestora pentru ceea ce urmează să se întâmple la CRAFT în zilele de 26, 27 şi 28 mai. Nu doar demo-urile live vor fi la loc de cinste, ci şi prezentările şi discuţiile libere dintre reprezentanţii firmelor transilvănene şi reprezentanţii producătorilor mondiali de IT. Subiectele de discuţie vor adresa atât partea de tehnologie cât şi pe cea a beneficiilor aduse de aceasta, plus exemple de aplicare pe diferite verticale. S-au adăugat la acestea discuţii pe marginea multiplelor posibilităţi de finanţare a unor proiecte IT menite să implementeze aceste tehnologii. Ca răspuns la această agendă, locurile din sala de prezentări s-au ocupat în întregime, iar focus group-urile sunt deja complete.
“Suntem încântaţi că avem înregistraţi în acest moment peste 350 de participanţi din partea companiilor din Transilvania. Dacă iniţial IT Congress a fost gândit pentru maxim 200 de persoane, datorită interesului foarte mare manifestat de firme, am fost nevoiţi să suplimentăm numărul de locuri. Dorim să mulţumim oficial pe această cale Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara pentru înţelegere şi ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment la CRAFT”, continuă directorul executiv al ETA2U.

Un eveniment dedicat clientului final, nu un târg de oferte IT

Deschiderea firmelor invitate către acest eveniment se datorează în mare marte conceptului abordat: crearea unui spaţiu de informare şi relaţionare directă dintre comunitatea de IT şi reprezentanţii a zece dintre cei mai mari producători de IT din lume, cu scopul comun de reducere a costurilor şi creştere a eficienţei firmelor prin tehnologii de ultimă oră. “Ne bucură foarte mult să putem facilita contactul direct dintre Comunitatea IT şi producătorii tehnologiilor pe care ETA2U le susţine şi promovează de atâţia ani. Suntem un integrator de sisteme cu peste 16 ani de experienţă în implementarea soluţiilor ce vor fi prezentate în cadrul IT Congress 2009. Implementând deja în propria noastră dezvoltare (dar şi în cea a altor firme sau instituţii publice) majoritatea acestor tehnologii, am înţeles faptul că de ele ar putea profita multe alte companii care se confruntă cu costuri crescute şi deficultate în exploatarea sistemelor IT. Ceea ce am dorit noi să facem prin intermediul IT Congress 2009 este să etalăm toate aceste posibilităţi, iar specialiştii IT să poată alege. Tocmai de aceea acest eveniment nu va fi un teren pe care să concureze producătorii de IT, ci o platformă de maximizare a beneficiilor clientului final. Este un eveniment creat pentru clientul final, pentru că acum, mai mult ca oricând, el este cel care hotărăşte mersul acestei industrii”, a încheiat Stelian Câmpianu.
Vasile Aniculaesei, Solution Partners Group Manager, Microsoft România, a întărit această declaraţie: “Am răspuns invitaţiei ETA2U de a participa la acest eveniment pe care l-a dedicat comunităţii de profesionişti IT din vestul şi centrul României pentru că am văzut aici o oportunitate de a facilita comunicarea între noi şi dumneavoastră, între dumneavoastră şi partenerul nostru ETA2U. Suntem mândri de parteneriatul pe care îl avem cu ETA2U, un parteneriat construit în decursul a zece ani de zile, un parteneriat în care investiţiile în competenţe şi succesele obţinute au pus premisele unei colaborări de care dumneavoastră, profesioniştii IT din această zonă să beneficiaţi. ETA2U este un partener care ne-a obişnuit cu faptul că livrează şi face ceea ce spune. ETA2U s-a poziţionat ca un integrator de sistem şi un adevărat integrator de sistem ştie să ia mai multe component care împreună creează soluţia de care dumneavoastră, clienţii aveţi nevoie. Un pas mai face însă diferenţa de la vorbe la fapte şi anume că pentru fiecare componentă un adevărat integrator de sistem trebuie să prezinte mai multe variante unui anumit client. Şi veţi vedea şi dumneavoastră, în cadrul acestui eveniment, că fie că vorbim de virtualizare, de comunicaţii unificate sau de securitate, ETA2U are acea bază de parteneri care să vă pună dumneavoastră la dispoziţie posibilitatea de a alege. Important este să puteţi alege în mod informat, iar ETA2U are profesioniştii care să vă ajute pe dumneavoastră, clienţii, în alegerea corectă. Suntem încrezători în faptul că, după aceste trei zile, veţi considera că aţi făcut o bună investiţie de timp. Aceasta este prima ediţie a evenimentului IT Congress; ţine de dumneavoastră ca împreună cu ETA2U să faceţi ca acest eveniment să formeze o tradiţie. Asta pentru că dumneavoastră, specialiştii IT din vestul şi Centrul României meritaţi un eveniment al dumneavoastră, în care vendori şi parteneri să vină aproape, către dumneavoastră.”

Comentarii

comentarii