Acasă Economic IT Congress 2012 – specialişti uniţi de pasiunea pentru tehnologie!

IT Congress 2012 – specialişti uniţi de pasiunea pentru tehnologie!

DISTRIBUIȚI

Evenimentul IT Congress 2012 organizat de ETA2U face ca Timişoara să devină pentru două zile capitala IT-ului din România

În perioada 15-16 mai, în cadrul complexului Expovest, HP, NetApp, Oracle, Dell, IBM, Intel, Microsoft, VCE (VMware, Cisco, EMC), Xerox, APC, Lenovo, Lexmark, McAfee, Symantec, Asus, Datalogic, DS Solution, Veeam şi Zebra şi-au dat întâlnire cu peste 1.000 de specialişti IT şi factori de decizie din companii private şi instituţii publice.

 „Ne bucură faptul că tot mai mulţi producători de tehnologie îşi manifestă interesul pentru acest eveniment şi de asemenea ne bucură dorinţa de participare din partea comunităţii profesioniştilor IT care a depăşit zonă geografică de proximitate regională. Din ce în ce mai mult acest eveniment se transformă într-un eveniment cu adresare naţională, fapt care răsplăteşte pe deplin pasiunea şi seriozitatea pe care ETA2U a pus¬o în organizarea evenimentului şi în promovarea noutăţilor în tehnologia IT", spune Stelian Câmpianu, director executiv, ETA2U. În decursul celor două zile de eveniment participanţii vor putea vedea, testa şi explora, împreună cu zeci de specialişti IT ai brand-urilor de top internaţional, soluţii de ultimă oră menite să le eficientizeze afacerea pe o piaţă tot mai competitivă. Evenimentul este gândit pentru a facilita întâlniri, discuţii şi dezbateri asupra prezentului şi viitorului tehnologic, între cei mai buni producători de tehnologie IT şi cei are o folosesc – comunitatea profesioniştilor IT. Vorbim aici de conferinţe şi workshop-uri desfăşurate în paralel pe tematici diferite, un spaţiu expoziţional de peste 2000 mp în care producătorii vor avea standuri, un întreg centru de conferinţe pus la dispoziţia participanţilor, astfel încât fiecare să găsească un punct de interes util. „Lansări de produse, tehnologii în avanpremieră, cloud computing, soluţii de back-up, securitatea informaţiilor, virtualizarea de server şi desktop, green IT-ul, soluţii de tipărire şi management al documentelor, storage-ul, soluţiile accesibile şi customizabile în funcţie de nevoile şi bugetul clientului sunt doar câteva dintre subiectele abordate. Dacă vrem să fim competitivi trebuie să fim în pas cu tehnologia. Criza ne-a învăţat să economisim, acum trebuie să renunţam să mai gândim că soluţiile IT profesionale sunt inaccesibile. Astăzi putem beneficia cu toţii de avantajele unor tehnologii înainte "exclusiviste" iar IT-ul poate fi factorul strategic pe care companiile sau instituţiile pot miza în creşterea eficienţei şi productivităţii" a mai declarat Stelian Câmpianu.
Lansat în urmă cu 4 ani evenimentul IT Congress şi-a menţinut încă de la prima ediţie profilul business-to-business, exclusivist, care aduce la un loc oameni cu interese comune, cunoscătorii şi pe cei care vor să cunoască, specialiştii uniţi de pasiunea pentru tehnologie. Participarea la eveniment este posibilă numai pe bază de înregistrare. Aceasta se poate face online, pe site-ul oficial al evenimentului: http://www.itcongress.ro/, până în data de 11 mai. Tot aici, găsiţi informaţii suplimentare despre eveniment: participanţi, agendă, vorbitori, prezentări, noutăţi.

Comentarii

comentarii