Acasă Economic ITM Timiș intensifică lupta împotriva muncii la negru în construcții: amenzi de...

ITM Timiș intensifică lupta împotriva muncii la negru în construcții: amenzi de peste 300.000 de lei în luna mai

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș a desfășurat, în luna mai, o amplă campanie de controale în sectorul construcțiilor, în cadrul unei acțiuni naționale coordonate de Inspecția Muncii. Verificările au vizat respectarea legislației muncii, precum și a normelor de sănătate și securitate în muncă, în domeniul construcțiilor – un sector esențial pentru economie, dar și cu risc ridicat de incidente.

În total, inspectorii ITM Timiș au efectuat 105 controale și au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 amenzi, în valoare totală de 313.500 de lei, și 47 de avertismente. În urma verificărilor, au fost identificate 13 persoane care lucrau fără forme legale de angajare.

Principalele nereguli constatate:

  • Lipsa contractelor individuale de muncă în formă scrisă;

  • Nepăstrarea evidenței orelor lucrate;

  • Încălcarea prevederilor privind repausul săptămânal și munca suplimentară;

  • Nerespectarea obligațiilor de completare a registrului de evidență a salariaților;

  • Absența contractelor la locul de muncă;

  • Lipsa echipamentului individual de protecție sau utilizarea unor echipamente neconforme;

  • Instruirea deficitară a lucrătorilor în materie de securitate și sănătate în muncă;

  • Evaluări incomplete ale riscurilor și lipsa unor planuri eficiente de prevenire și protecție.

Ileana Mogoșanu, inspector șef al ITM Timiș, a declarat că astfel de acțiuni sunt esențiale pentru promovarea muncii legale și sigure. Ea a apreciat faptul că tot mai mulți angajatori din construcții încep să conștientizeze importanța respectării legislației, ceea ce se reflectă într-o scădere a cazurilor de muncă la negru în județ.

ITM Timiș își reafirmă angajamentul de a continua aceste verificări, pentru a garanta un mediu de lucru sigur, legal și echitabil pentru toți lucrătorii din județ.

Comentarii

comentarii