Acasă Actualitate Jandarmii arădeni iau măsuri sporite pe timpul Sărbătorilor de Paşte

Jandarmii arădeni iau măsuri sporite pe timpul Sărbătorilor de Paşte

DISTRIBUIȚI

Jandarmii arădeni se pregătesc pentru Sărbătorile de Paşte. Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă  publică în municipiul şi judeţul Arad, pe timpul desfăşurării slujbei religioase închinată „Învierii Domnului” din zilele de 3 şi 4 aprilie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad va asigura dispozitivul de ordine publică cu peste 60 de jandarmi, organizaţi în patrule de ordine publică, echipaje auto şi subunităţi de intervenţie, fiind pregătiţi să intervină în cazul producerii unor fapte antisociale. Jandarmii vor acţiona în zona a 10 lăcaşe de cult din judeţul Arad pentru prevenirea producerii oricăror incidente care ar putea periclita desfăşurarea manifestărilor religioase. „Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, furturi, tâlhării, loviri, distrugeri, ameninţări etc., sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul  Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900, asigurându-i că echipajele mobile de jandarmi vor interveni în cel mai scurt timp în sprijin”, a declarat căpitanul Florin Zapodean, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.

Comentarii

comentarii