Acasă Eveniment Jean Louis Fargier, creatorul Bio Music 6 în 1, vine la Timişoara

Jean Louis Fargier, creatorul Bio Music 6 în 1, vine la Timişoara

241
DISTRIBUIȚI

Între 7 – 8 aprilie, în Timişoara, va veni în vizită compozitorul Jean Louis Fargier (foto) unul dintre celebrii creatori ai “Bio Music 6 în 1 – Un proces de echilibrare unic”, realizat alături Robert Lissalde. Bio Music 6 în 1 este rezultatul a mai mult de 10 ani de cercetare şi dezvoltare a celor doi compozitori, producători şi cercetători autodidacţi, Sistemul este utilizat în Franţa, Spania, Germania, Italia, Belgia, Elveţia, Austria, Australia, UK şi SUA, de peste 4 ani şi are aproximativ 900.000 de utilizatori din întreaga lume.  Bio Music 6 în 1 reprezintă un proces de influenţare a frecvenţei ce creează câmpuri uniforme de unde sonore (UFSW) benefice pentru orice corp viu (oameni, animale, plante), cât şi pentru mediu.
“O soluţie simplă, eficientă şi abordabilă, ce te ajută sa te conectezi la echilibrul fundamental al vieţii, pentru a-ţi recâştiga şi menţine armonia personală şi bunăstarea”, susţin cei doi. La modul general, undele sonore armonice ale Biomusic întăresc şi restabilesc forţa vitală în orice element viu. Specific, ele acţionează în cinci moduri: reechilibrează corpul (la nivel fizic, emoţional şi psihic); protejează împotriva stresului (personal, relaţional, din mediu); protejează împotriva poluării electromagnetice (telefoane mobile, antene telefonice, wifi, wii, computere, TV, microunde); revitalizează apa (apa din aer, din corp, din mâncare şi băuturi, apa de la robinet) şi purifică aerul ambiental (prin revitalizarea apei din aer).

Comentarii

comentarii