Acasă Eveniment Jefuit de mii de euro, la granița dintre Austria și Ungaria, fără...

Jefuit de mii de euro, la granița dintre Austria și Ungaria, fără a interveni cineva

DISTRIBUIȚI

Un român, din sursele noastre arădean, a pățit un lucru terifiant în momentul în care se întorcea de la muncă din Germania în România, pentru a-și petrece sărbătorile cu familia. Acesta plecase la muncă în Germania în urmă cu două luni pentru a câștiga mai mulți bani pentru sărbători.

Acesta a plecat din Germania cu o cursă a firmei Pletl, iar în momentul când a trecut granița în Ungaria dinspre Austria, la o stație de alimentare OMV, au făcut o pauză de 15 minute pentru realimentare.

Conform spuselor celorlalți călători, șoferii i-au atenționat cu privire la pericolele infamului joc „alba-neagra” care se practică în special în benzinării.

Românul păgubit, s-a dat jos din autocar având în mână un plic cu bani, de unde, spune el dorea să scoată 50 de euro pentru a face cumpărături din magazinul benzinăriei. Acesta însă s-a apropiat de jucătorii de „alba-neagra”. Cei doi infractori care îndemnau călătorii să joace, au văzut plicul cu bani și i l-a smuls din mână după o scurtă îmbrânceală, iar apoi au fugit cu două mașini, una înmatriculată în Ialomița, iar cealaltă în Germania.

„Șoferii! Să vină șoferii!”, a strigat unul dintre cei care au asistat la scenă, dar era prea târziu. Mai mult decât atât, martori de la fața locului spun că hoții i-au amenințat pe cei de față, astfel că nu a intervenit nimeni. Suma cu care cei doi hoți au reușit să fugă este de 2.900 de euro.

Tragem încă o dată un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun cei care joacă „alba-neagra”, asta pe lângă toate avertismentele date de către compania de transport, autorități și cazurile care au creat până acum precedente.

Până la momentul publicării acestui articol nu se știe dacă autoritățile maghiare au fost alertate de furt, sau dacă s-au luat alte măsuri cu autoritățile române.

Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii