Acasă Editorial Iohannis și șacalii!

Iohannis și șacalii!

DISTRIBUIȚI

Au trecut câteva zile de la vizita lui Klaus Iohannis la Timișoara, dar am și acum starea de apăsare pe care am simțit-o în sala Europa din cadrul Centrului de Afaceri, duminică, ora 17. De ce?

Nu pentru că ar fi cazul să-mi consum energiile mai mult decât trebuie (cum spunea Cioran) pentru politică și oamenii săi. Nu pentru că nu aveam cărți de citit sau filme de văzut într-o duminică după-amiază. Ci, pentru că fac parte in categoria (încă) romantică a optimiștilor care mai cred că se poate schimba ceva în țara asta. Oricum, suntem prea departe de locul în care am fi putut fi, cu prea mula corupție și debandadă din jur. Cu mizerabilii ce au pătruns din spatele scenei prin pereții groși ai combinațiilor dubioase și prin porii prea deschiși ai unui popor naiv. Iohannis, o persoană cu o sobrietate impresionantă, cu atitudine de tip nobil – săsesc, cu aerul ardeleanului care (chiar) ar putea să creadă în lucrurile bine făcute, înconjurat de persoane de bună credință (mă refer la liberalii din PNL-ul înființat în anii 90, o parte, prieteni cu tatăl meu, cel care a înființat PNL Caraș Severin și care a stat în închisorile comuniste pentru crezul său!), alături de ”noii liberali”, coborâți dintr-un PDL care refuză să dea explicații pentru răul făcut României. Între ei: Ostaficiuc, cu figura vinovată de multele uneltiri ale anilor în care era ”șeful” de la CJ, care a stat ascuns de ochii publicului timp de doi ani, dar care cântă imnul omului bun, ca și cum ar spune: ”acum noi cântăm și voi dansați!”. Ce jenant!

Apoi, un altul, măcar a avut un strop de pudoare și nu s-a urcat pe ”scena boșilor”, Alin Popoviciu, amândoi cu dosare penale nerezolvate, neexplicate. Oricât de mult aș admira liberalismul (curat, demn, original, dar și originar!), nu pot accepta, ca ființă sensibilă la interesul public, păcăleala unora! Fețe vechi, dar haine noi! Boli vechi, dar spitale noi! Ei, vechi pe altarul minciunii și al trișării, dar într-o combinație … nouă! În echipa la vedere, Robu, primarul Timișoarei, Iohannis, primarul Sibiului și candidatul ACL la președinția României, și ”EI”, șacalii! Rapacii care s-au îmbogățit în anii puterii PDL, ei care și-au mutilat profilul, prin arcuirea inversă a spatelui, bombat de prea multă putere! Nu pot să tac, mă doare lipsa lor de pudoare, lipsa lor de bun simț. Șacalii l-ar putea distruge, cel puțin ca reputație, aici, la Timișoara, pe Iohannis, dar și imaginea lui Robu ar putea fi afectată. Dacă ar fi stat, măcar o perioadă în plus, mai în umbră, era mai decent. Dar ieșirea lor, ca și a securiștilor, după 89, ca oameni de afaceri, ca detectivi sau ce-or mai fi fiind, oripilează.
Puțină pudoare, ”stimabililor”, că le faceți rău celor care nu vă cunosc destul!

Comentarii

comentarii