Acasă Actualitate Joi, primarul Dominic Fritz dezbate cu omologul de la Lisabona „care este...

Joi, primarul Dominic Fritz dezbate cu omologul de la Lisabona „care este rolul orașelor în UE”

DISTRIBUIȚI
sursă – Carlos Moedas/Facebook

În aceste zile, Carlos Moedas, primarul Lisabonei, va fi la Timișoara. Printre altele, joi, 29 septembrie, acesta va participa și la dezbaterea „De la Timișoara la Lisabona – Care este rolul orașelor în Uniunea Europeană?”, împreună cu Dominic Fritz. Pe scurt, reprezentanții Primăriei Timișoara spun că se vor discuta provocările pe care oreșele europene le întâmpină.

„Evenimentul face parte din programul de promovare externă a titlului de Capitală Europeană a Culturii. Vor fi aprofundate teme de primă importanță și actualitate, fie că este vorba de tranziția spre energie verde, poluarea și aglomerația din orașe și soluționarea lor, atragerea de fonduri europene, ș.a. Lisabona a fost Capitală Europeană a Culturii în 1994”, se arată într-un comunicat al primăriei.

„În contextul vizitei sale pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea de Vest, mă bucur că primarul Carlos Moedas a răspuns pozitiv invitației noastre la acest eveniment și aștept cu drag să îl am ca partener de dialog. Chiar dacă distanța dintre Timișoara și Lisabona este de peste 3.000 de kilometri, multe dintre provocările cu care orașele noastre se confruntă sunt comune. Găsim soluții împreună sau fiecare acționează separat? ”, transmite primarul Dominic Fritz, potrivit aceluiași comunicat.

Carlos Moedas este primarul Lisabonei și fost Comisar European în perioada 2014-2019, având ca portofoliu Cercetarea, Știința și Inovarea. El a fost, de asemenea, secretar de stat în guvernul Portugaliei din 2011 până în 2014.

Dezbaterea va avea loc joi, 29 septembrie, de la ora 16:00 la Cinema Victoria și va fi moderată de Alex Condrache, doctor în Literatură Comparată la Universitatea de Vest din Timișoara și se va desfășura în limba engleză.

Comentarii

comentarii