Acasă Actualitate Judecătorii din Timiş refuză să facă parte din Biroul Electoral Judeţean

Judecătorii din Timiş refuză să facă parte din Biroul Electoral Judeţean

DISTRIBUIȚI

Timişul nu are judecător care să fie preşedinte al Biroului Electoral Judeţean. Magistraţii nu se înghesuie la aceste funcţii, iar prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a ajuns să facă apel la alte instanţe mai înalte pentru a se găsi preşedinţi de Birou Electoral Judeţean care să vegheze la legalitatea alegerilor în judeţ.

Este singurul judeţ din ţară care are probleme de acest gen.

 

„Termenul de constituire a Birourilor Electorale Judeţene este 14 aprilie. Dacă aveţi situaţii când judecătorii refuză să facă parte din birourile electorale, aşa cum este cazul la Timiş, vă rog să ni le comunicaţi”, a spus secretarul de stat Mihai Capră, la videoconferinţa de marţi cu prefecţii.

„Nu avem încă oficial nici un judecător care să dorească să preia această funcţie”

„Astăzi (marţi, 10 aprilie – n.r.), voi primi un răspuns pentru identificarea unui judecător. Dacă nu, am adresele făcute să ne spriiniţi probabil la un alt nivel să găsim un judecător”, a spus prefectul de Timiş, în conferinţa cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca.

Joi este tragerea la sorţi a judecătorilor. „Nu avem încă oficial nici un judecător care să dorească să preia această funcţie. Îi şi înţeleg, au foarte multe dosare. Indemnizaţia este de 85 de lei impozabili pe zi, aproximativ 40 de zile. Nu şi-au motivat în niciun fel refuzul, dar noi nu-i putem obliga. Dar ne trebuie un judecător la biroul judeţean şi cele municipale, ne trebuie un judecător care să ţină sub control aceste birouri. Avem speranţa că vom primi un răspuns favorabil în ceea ce priveşte preşedinţia Biroului Electoral Judeţean. Am vorbit cu preşedinţii de la Judecătorie, Curtea de Apel, pentru a identifica judecători care doresc să facă parte din aceste birouri”, spune prefectul.

Comentarii

comentarii