Acasă Eveniment Judecătorul care a luat 50.000 de euro mită, arestat pentru 29 de...

Judecătorul care a luat 50.000 de euro mită, arestat pentru 29 de zile

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Şpaga primită de judecătorul Cătălin Şerban era pentru două sentințe deja date de Curtea de Apel Timişoara

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri, seara, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, sub acuzaţia de trafic de influenţă, respectiv că a primit 50.000 de euro, pentru a interveni în a fi soluţionat favorabil un proces.

CITEŞTE ŞI:

 

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, suspectat că a luat mită, reţinut pentru 24 de ore

 

Procurorii anticorupţie l-au reţinut, joi seara, pentru 24 de ore, pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, în legătură cu o mită de 50.000 de euro, bani în schimbul cărora ar fi trebuit să rezolve favorabil un dosar. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac cercetări penale faţă de inculpatul Nicolae Cătălin Şerban, judecător – vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, pentru trafic de influenţă. "Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În luna februarie 2012, inculpatul Nicolae Cătălin Şerban, în calitatea menţionată, a pretins de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 60.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată ce avea spre soluţionare două dosare civile, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora. Ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Şerban Nicolae Cătălin a primit, cu ajutorul soţiei sale, de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 50.000 de euro, bani ce fuseseră primiţi de acesta din urmă de la alte două persoane", arată DNA într-un comunicat remis presei, joi seară. Având în vedere calitatea de magistrat a inculpatului, la data de 15 martie 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a judecătorului Nicolae Cătălin Şerban. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 15 martie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de învinuitul Iacob Chişărău – consilier judeţean PDL -, pentru trafic de influenţă. 
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii. 
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat, joi, reţinerea, respectiv arestarea pereventivă a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, adus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru audiere. Potrivit legii, reţinerea şi arestarea unui magistrat este luată în urma avizului pe care îl dă fie Secţia pentru judecători, fie cea pentru procurori a CSM. Secţia pentru judecători a Consiliului a avizat reţinerea şi arestarea lui Şerban, urmând ca aceasta să fie audiat de procurorii anticorupţie şi să dispună în ceea ce îl priveşte. Judecătorul Nicolae Cătălin Şerban este suspectat de fapte de corupţie într-un dosar în care apare şi numele şefului Poliţiei Moldova Nouă (Caraş-Severin), care ar fi fost intermediar, potrivit unor surse judiciare.
 Cătălin Şerban, soţia acestuia şi Nicolae Sava, şeful Poliţiei Moldova Nouă, au fost audiaţi, în noaptea de miercuri spre joi, la DNA – Serviciul Teritorial Timişoara. La finalul audierilor, care au durat aproape cinci ore, soţia judecătorului, Ramona Şerban, şi şeful Poliţiei Moldova Nouă au fost lăsaţi în libertate, iar vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a fost adus la Bucureşti pentru audieri la DNA. Alături de cei trei a fost audiat la DNA Timişoara şi omul de afaceri Iacob Chişărău, consilier judeţean PDL din 2008. El este vicepreşedinte al PDL Moldova Nouă şi secretarul filialei judeţene a partidului, iar între 1996- 2000 a fost primar al oraşului Moldova Nouă. Anul trecut, Chişărău a provocat, în localitatea timişeană Şag, un accident soldat cu moartea a trei tineri, mai spun sursele citate. La finalul audierilor, omul de afaceri a fost lăsat să plece. Potrivit surselor judiciare citate, este vorba despre un dosar de luare de mită în valoare de 50.000 de euro, iar miercuri seară a avut loc un flagrant într-un apartament din centrul Timişoarei. În schimbul banilor, judecătorul ar fi urmat să intervină pentru o sentinţă favorabilă într-un dosar aflat pe rolul instanţelor timişene. Iniţial, Cătălin Şerban ar fi cerut suma de 60.000 de euro, susţin surse din rândul anchetatorilor. Denunţătorul ar fi fost de acord şi s-a întâlnit la Naidăş cu şeful Poliţiei Moldova Nouă, comisarul Nicolae Sava, care ar fi preluat geanta cu bani şi ar fi adus-o la Timişoara.
 Poliţistul, care a jucat rolul de intermediar, s-ar fi întâlnit, miercuri seară, la mall, cu soţia judecătorului, însă aceasta i-a cerut să meargă împreună într-un apartament din centrul Timişoarei unde să primească banii, care ar fi urmat să ajungă la vicepreşedintele Curţii de Apel. În geantă erau doar 50.000 de euro, nu 60.000 de euro, aşa cum fusese înţelegerea iniţială, spun sursele citate. Imediat după realizarea "tranzacţiei", au apărut procurorii anticorupţie, însoţiţi de poliţişti. Trei birouri notariale situate într-o clădire din Timişoara, din care unul al soţiei vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, au fost sigilate, joi, de către anchetatorii DNA, surse judiciare spunând că se presupune că acolo s-ar afla geanta cu cei 50.000 de euro care urmau să fie oferiţi ca mită judecătorului.
 Nicolae Cătălin Şerban ocupă funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara de trei ani şi trei luni, aflându-se la al doilea mandat, pe care l-a obţinut în ianuarie, în urma unui concurs. Tot în urma unui concurs a ajuns şi la Curtea de Apel Timişoara, el fiind originar din judeţul Caraş-Severin. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Şerban deţine o casă, un teren, dar are şi un credit de 93.500 de euro. Soţia judecătorului, Ramona Mihaela Şerban, a fost avocat din februarie 2007, în Baroul Timiş, iar în această calitate a obţinut din onorarii, în ultimul an fiscal, 8.900 de lei, precum şi 36.000 de lei din indemnizaţia pentru creşterea copilului. În noiembrie 2011, Ramona Şerban a fost admisă în Camera Notarilor Publici Timişoara.
 
UPDATE: Şpaga primită de judesătorul Cătălin Şerban era pentru două sentințe deja date de Curtea de Apel Timişoara
 
Potrivit DNA, din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în februarie, judecătorul Şerban a pretins de la învinuitul Iacob Chişărău suma de 60.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată ce avea spre soluţionare două dosare civile, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora. Dosarele se referă la falimentul SC Moldomin SA din Moldova Nouă, exploatarea minieră de minereu de cupru. Din 2009 societatea de stat a fost condusă de consilierul judeţean PD-L Iosif Chişărău. În cadrul procedurii de faliment, lichidatorul a numit o societatea RTZ & Partners  SPRL Cluj Napoca, reprezentata de practicianul în insolvenţă Răzvan Traian Zăvăleanu şi controlată de un cetăţean elveţian de origine sârbă, apropiat al lui Chişărău, să se ocupe de reorganizare. În septembrie 2011 societatea Mineco AG din Elveţia a fost desemnată câştigătoarea procedurii de negociere directă privind valorificarea bunurilor imobile absolut indispensabile exploatării, împreună cu transferul licenţei de exploatare, deţinute de către S.C. MOLDOMIN S.A. Mineco AG este un grup de companii care acţionează în diferite ţări şi domenii de activitate, grupul deţinând deja 3 mine, două fiind situate în Serbia, iar una în Bosnia. Statul român reprezentat de Direcţia Finanţelor Publice Caraş Severin şi de AVAS a solicitat înlocuirea lichidatorului Moldomin şi sistarea în orice modalitate a vânzării bunurilor societăţii. În ambele cazuri solicitările au fost respinse de către judecătorul sindic Corina Teodora Ionescu, de la Tribunalul Caraş Severin şi au fost atacate cu recursuri. Două dintre recursuri au fost judecate de acelaşi  complet de la Secţia Civilă II a Curţii de Apel Timişoara şi în ambele situaţii acestea au fost respinse, sentinţele fiind date pe 5 martie 2012.  Pe rolul aceluiaşi complet de la CAT mai este pe rol un alt dosar legat de o contestaţie făcută în cazul procesului de faliment.
 

Comentarii

comentarii