Acasă Politica Klaus Iohannis s-a întâlnit cu românii din Serbia: Ce i-au cerut liderii...

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu românii din Serbia: Ce i-au cerut liderii românilor din ţara vecină?

DISTRIBUIȚI

partidul roman din serbiaEveniment extrem de important pentru românii din Serbia. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut la Belgrad o întâlnire cu liderii românilor din ţara vecină, la sfârşitul săptămânii. Ce au cerut românii preşedintelui?
Redăm în continuare discursul medicului Ion Sfera, preşedintele Partidului Român din Serbia.
“Partidul Român a fost singura organizaţie a  românilor din Serbia care, în unanimitate şi cu fermitate a hotărât să vă acorde sprijinul în campania electorală, atât în primul tur de scrutin, dar mai cu seamă în al doilea, sprijin realizat prin intermediul mass-media din Serbia, în paginile săptămânalului Libertatea care apare la Panciova, şi în presa din România.
Partidul Român este partid politic istoric care continuă linia memorandiştilor a Partidului Naţional Român din perioada Austro-Ungară şi a Partidului Român din perioada Regatului Iugoslav.
Partidul a fost reînfiinţat în anul 2002, pe fondul unei crize de identitate naţională fără precedent în istoria românilor din Serbia şi credem că este imperios necesar dezvoltarea şi susţinerea lui, pentru ca generaţiile actuale şi viitoare să cunoască şi să transforme demnitatea, credinţa, iubirea de neam, tradiţiile şi cultura, precum şi valorile europene în virtuți permanente şi nenegociabile ale minorităţii naţionale române din Serbia.
Rolul Partidului Român este de a  prezenta adevărul despre situaţia şi problemele minoritarilor români din Serbia, nu stilizat şi cenzurat cum o fac alţii.
Partidul Român consideră că în rândul minorităţi naţionale române din Serbia în momentul de faţă predomină anarhia, susţinută de unii indivizi din rândul minorităţii române din Serbia împreună cu pasivitatea structurilor guvernamentale româneşti care au menirea de a ajuta comunităţile româneşti din afara graniţelor.
Este nevoie de regândirea unei strategii naţionale de refacere a unităţii care să nu fie impusă din partea celor care nu cunosc sau nu vor sa cunoască realitatea românilor din Serbia, ci elaborată împreună cu reprezentanţi legitimi şi competenţi care şi-au dat aportul la promovarea obiectivelor supreme ale românilor din Serbia. Este un imperativ schimbarea situaţiei actuale care este dezastruoasă.
Nu este momentul să elaborăm aici problemele majore cu care ne confruntăm, cerem o audienţă de urgenţă la dumneavoastră unde vom veni cu o propunere de strategie care este necesar să o adoptăm de comun acord cu administraţia Prezidenţială, întrucât România prezintă interes pentru rezolvarea problemelor noastre.
Neglijarea rolului Partidului Român din Serbia  şi favorizarea unor organizaţii fantomă, numite româneşti, din partea unor structuri pe care nu le voi numi acum este inadmisibilă. Astfel riscăm din cauza unei politici ratate să pierdem şi drepturile câştigate. Acum în momentul de integrare Europeană a Serbiei se vor pune bazele legislative pentru viitorul minorităţilor şi desigur şi a minoritarilăţii românilor din Serbia, iar noi cerem ca să fim reprezentaţi politic în baza reciprocităţi cu minoritatea sârbă din România. Excelenţă, vă mulţumesc pentru atenţie şi sper să conlucrăm împreună la binele viitorului nostru comun european”, a declarat dr. Sfera.

Comentarii

comentarii