Acasă Politica Kovesi după Kovesi

Kovesi după Kovesi

DISTRIBUIȚI

De ce așa? De ce nu România după Kovesi? Dintr-un motiv relativ simplu. Cum va fi România după Kovesi putem estima. Și vom face acest lucru. Mai greu de spus este însă cum va fi Kovesi, după ce ea nu va mai ocupa importanta poziție de șef DNA, părăsind-o pe ușa din dos prin demisie sau demitere.

România după Kovesi va fi un stat, care și-a învățat fie și numai parțial o lecție. Corupția nu poate fi eradicată decât luptând cu corupții. Nu utilizând-o ca un pretext pentru răfuieli politice. Ca un instrument de manipulare. Nu te lupți cu corupția punând sub supraveghere în masă populația României sub supravegherea sau chiar conducerea unui serviciu secret, care, prin lege, trebuie să combată spionajul și terorismul. Nu combați corupția sacrificând drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

E clar că, într-un fel relativ sau profund, România se schimbă după Kovesi. Asemenea practici, în cel mai bun caz, urmează să dispară. În cel mai rău, vor fi doar ușor atenuate. Și turnate în alte tipare. Înșelătoare. Dar opinia publică va fi de acum încolo infinit mai atentă. Iar Parlamentul va acționa preventiv.

La întrebarea cheie însă, cum va fi Kovesi după Kovesi, răspunsul corect este mai dificil de dat. Dar de ce ar fi el important? Pentru că există scenarii care au și fost vehiculate până în prezent, conform cărora, la limită, doamna Laura Codruța Kovesi ar putea să aibă în viitor o traiectorie surprinzătoare. Printre cele mai vehiculate teorii este aceea că demiterea ar putea-o propulsa cu o forță de nestăvilit într-o competiție electorală, la capătul căreia ar putea accesa cu succes chiar și o candidatură la prezidențiale. Pe ce se bazează aceast ipoteză? Pe faptul că demisă sau forțată să-și dea demisia, Laura Codruța Kovesi va beneficia de o susținere viguroasă din partea unei părți consistente a populației, circa 30% dintre cetățeni, care, așa cum dovedesc sondajele, au susținut-o până acum pe ea și au susținut lupta anticorupție legați la ochi. Ei bine, aceștia și-ar putea întoarce fața de la Klaus Iohannis, considerând că a fost un președinte slab, de vreme ce a scăpat-o din brațe. Sau chiar duplicitar, pentru că mulți vor considera că a manevrat în așa fel, încât să se debaraseze mascat de ea.

Al doilea scenariu o prezintă ca pe un erou căzut la datorie, într-o țară încăpută pe mâna „ciumei roșii” și în care o masă critică de politcieni corupți a încercat și a reușit să restaureze fărădelegea. Și au lovit năprasnic la vârful DNA. Intenționând chiar să destructureze instituția. Numai că statele democratice veghează, urmărind cu atenție și îngrijorare această gravă restaurație. Iar Kovesi este în continuare apreciată pentru ce a făcut și urmează să își primească răsplata cuvenită. Această răsplată constând în numirea ei în calitate de procuror general european. Coordonator al procurorilor europeni din fiecare stat membru.

Primul scenariu este exclusiv intern, în timp ce cel de-al doilea este exclusiv extern. Fiecare în parte însă, dacă s-ar împlini, ar influența puternic situația din România. Teoretic, dacă are o susținere din partea a 30% dintre cetățenii care se exprimă electoral, doamna Laura Codruța Kovesi poate pleca în cursa prezidențială. Pentru că are asigurat combustibilul necesar pentru a-și asigura un start bun și pentru ca în final să poată coaliza în jurul ei întreaga Dreaptă. Asta înseammnă însă abandonarea electorală a lui Klaus Iohannis. Dar și abandonarea sa definitivă de către acele democrații occidentale care îl mai susțin. Obiectiv vorbind, acest lucru este improbabil. Nu se poate produce atât de repede și atât de profund o reorientare în ceea ce-l privește. Așa că pentru cei doi mai plauzibil este să se întâmple tot ce poate fi mai rău. Și pentru Dreapta în general. Adică să asistăm la o nouă fragmentare, de-a dreptul sinucigașă, a electoratului de Dreapta. Cei mai radicali dintre radicalii liberi urmând să o crediteze electoral pe Laura Codruța Kovesi, în timp ce cei mai puțin radicali să râmână consecvenți alături de Klaus Iohannis. Efectul ar fi că în turul doi al prezidențialelor s-ar putea să nu mai vedem niciun candidat de Dreapta. 

Nici Occidentul european sau american nu mai este ce a fost odată, nici pentru Laura Codruța Kovesi și nici pentru Klaus Iohannis. Greșeile lor au devenit mult prea vizibile, pentru a nu-i stânjeni chiar și pe cei care le-au pilotat de afară. Maurii și-au făcut datoria, maurii pot să moară. Alți mauri vor veni la rând. Marile puteri

își abandonează întotdeauna aliații, atunci când aceștia sunt prea slabi. Și îi înlocuiesc. Adesea chiar cu adversarii celor ajunși indezirabili.

Așa că nici Kovesi după Kovesi nu arată prea bine.

Comentarii

comentarii