Acasă Eveniment La a doua încercare, Consiliul Local Municipal Arad a fost constituit

La a doua încercare, Consiliul Local Municipal Arad a fost constituit

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, la Arad, a avut loc constituirea Consiliului Local Municipal. Acest lucru a fost posibil la o a doua convocare a aleșilor locali, deoarece la prima au lipsit consilierii USL. Gheorghe Flacă, primarul Aradului, și-a preluat cel de-al treilea mandat. Doi dintre consilierii care au fost aleși pe listele PP-DD au renunţat la mandate. Aceștia sunt Ioan Tăutu, pensionar, care a considerat că este prea în vârstă pentru a mai activa şi în funcţia de consilier local şi Ana Onica, sora geamănă a viceprimarului Cătălin Ţiţirigă, care a renunțat și ea la mandat pentru că deţine o afacere și nu are timpul necesar pentru a fi și consilier local. După retragerea celor doi, mandatul de consilier local a fost preluat de colega lor de partid, Viorica Rotaru. Consiliul local al municipiului Arad este format din 23 de consilieri, dintre care 10 ai MCL, 9 ai USL și câte doi ai UDMR și PPDD.
MCL a reușit să obțină o majoritate în Consiliul Local Municipal Arad împreună cu UDMR și PPDD. Astfel, în ciuda acuzelor lui Dan Diaconescu că în Arad partidul pe care îl reprezintă luptă împotriva „ciocoiului Falcă”, PP-DD a făcut o alianță tocmai cu Gheorghe Falcă. Cei doi viceprimari ai Aradului sunt Levente Bognar, UDMR și Cătălin Țițirigă, PP-DD. „Sunt bucuros pentru a treia investitură. Mulţumesc arădenilor pentru încredere şi pentru parcursul pe care dorim să-l avem împreună. Am mulţumit consilierilor din mandatul trecut, în special celor care au votat proiectele pentru dezvoltarea municipiului Arad”, a declarat Gheorghe Falcă. El le-a spus celor prezenți că va continua proiectele pentru dezvoltarea municipiului Arad. De asemenea, dorește să finalizeze până în 2014 marile proiecte de infrastructură. „Ca priorităţi avem cele prezentate în campania electorală: un oraş economic prosper, o dezvoltare a oraşului, să oferim o viaţă sănătoasă pentru cetăţeni, un oraş în care tot arădeanul să se simtă la el acasă”, a declarat viceprimarul Levente Bognar. El este la al patrulea mandat de viceprimar al Aradului. Preşedintele organizaţiei municipale PP-DD Arad, Cătălin Ţiţirigă, proaspăt învestit viceprimar, ţine să-i asigure pe arădeni că le va reprezenta interesele în Consiliul Local Municipal şi Primăria Municipiului Arad. Proaspătul viceprimar ţine să precizeze că, deşi PP-DD a format o majoritatea în Consiliul Local Municipal alături de MC-L (PD-L) şi UDMR, nu este vorba despre o alianţă şi nu va susţine necondiţionat puterea locală. „Noi am decis să formăm această majoritate, dar asta nu înseamnă că suntem la cheremul cuiva şi vom fi nişte simple unelte în mâna Puterii locale. Vreau să se înţeleagă foarte clar că singurele interese pe care noi le reprezentăm în administraţia locală sunt cele ale cetăţenilor care ne-au acordat votul şi încrederea”, a declarat Ţiţirigă.   

 

Comentarii

comentarii