Acasă Economic La Aeroportul Timișoara se prăbușește profitul, dar cresc salariile

La Aeroportul Timișoara se prăbușește profitul, dar cresc salariile

DISTRIBUIȚI

Contractul de mandat al directorului Cornel Sămărtinean va crește la 70.000 de lei

Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” Timișoara îşi menţine încă poziţia de lider pe piaţa aeronautică din zona de vest a ţării, fiind a doua societate aeroportuară din România după Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. În anul 2011 Aeroportul din Timişoara a înregistrat o creştere a traficului de pasageri cu 7% faţă de anul precedent, respectiv aproximativ o cifră de 1,3 milioane de pasageri. 

Din cauza unei politici preferențiale pentru anumite companii aeriene, fapt ce este sub ancheta Comisiei Europene, numărul de curse aeriene a fost în 2011 același cu cel din 2010, respectiv un număr de peste 23.000 de decolări şi aterizări. Pentru acest an Aeroportul Timișoara își va păstra nemodificată organigrama de 272 posturi și va crește câștigul mediu lunar de la 2.272 lei la 2.340 lei, respectiv până la 2.532 lei cu bonusuri. Toată această creștere se va aplica deși profitul brut este indicat în scădere dramatică, de la 12,8 milioane lei bugetat anul trecut la 245.000 lei în acest an. Contractul de mandat al directorului Cornel Sămărtinean va crește în acest an de la 69.000 la 70.000 de lei, aducă acesta va câștiga peste 5.800 de lei pe lună. La așa câștig erau însă de așteptat și realizări notabile. Dar, la bilanțul făcut în decembrie 2011, Cornel Sămărtinean a precizat că  cea mai mare realizare a sa este… o capelă amenajată în interiorul aeroportului. Printre ”realizările” conducerile Aeroportului Timișoara ar trebui amintit și Raportul pe anul 2010 a Curții de Conturi care semnalează o listă lungă de abateri și ilegalități. Concluzii controlului Curții de Conturi precizează faptul că Aeroportul Timișoara nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară. Pentru valorificarea constatărilor, Curtea de Conturi a emis o decizie prin care au fost dispuse 20 de măsuri pe care SN Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" SA Timişoara trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate, pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia, precum şi pentru intrarea în legalitate.

Comentarii

comentarii