Acasă Actualitate La Arad, amănunte despre clasa pregătitoare, la telefon

La Arad, amănunte despre clasa pregătitoare, la telefon

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Școlar Județean Arad derulează organizarea activităţilor pentru cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare și clasa întâi. Cei ce doresc să obțină amănunte suplimentare o pot face la un număr telefonic tip telverde, unde inspectori de specialitate le explică părinților care este metodologia de a-și înscrie copiii la școală. Pentru ca totul să se desfășoare conform legii, s-a realizat o sesiune de informare la nivelul inspectorilor școlari privind conținutul, prevederile și specificul acestei metodologii. În același timp, metodologia a fost postată pe forumul Inspectoratului, pentru ca toți directorii unităților de învățământ să cunoască cu exactitate prevederile legii. Începând cu data de 23 ianuarie 2012, a fost instituită o linie tip telverde, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine informaţii referitoare la cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa întâi. De la funcționarea liniei telverde, 192 de părinți au solicitat amănunte. În perioada 25 ianuarie – 15 februarie 2012, s-au organizat şedinţe de informare şi consiliere a părinţilor copiilor înscrişi la grădiniţe care vor fi cuprinşi în clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2012-2013. Fiecare unitate de învățământ a organizat întâlniri cu părinţii copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2012-2013, în învăţământul primar. În perioada 1-17 februarie 2012, fiecare unitate de învățământ a realizat recensământul copiilor, care au debutul şcolar în anul 2012/2013 conform circumscripțiilor școlare. Au fost recenzaţi 6135 copii, dintre care 2602 vor fi înscriși în clasa pregătitoare şi 3533  în  clasa întâi.
 

Comentarii

comentarii