Acasă Politica La Arad – fisuri în USL

La Arad – fisuri în USL

DISTRIBUIȚI

Calimente MihaitaDeputatul Mihăiță Calimente și senatorul Ioan Cristina au arătat că în cadrul USL Arad există fisuri. Cei doi liberali au explicat problemele apărute în comuna Târnova, unde în opinia lor funcționează FSN-ul și l-au atacat pe deputatul PSD Dorel Căprar că ar fi avut afaceri cu PDL-ul.

 

Atac la autostradă

ioan cristinaDeputatul liberal Mihăiţă Calimente a reamintit pariul pe care l-a pus în urmă cu un an și jumătate, că-și va mânca pălăria dacă autostrada Arad-Timișoara va fi finalizată la termen. „Aici e pălăria mea. Dacă la 15 decembrie, cele două tronsoane vor fi gata, dar așa cum e un tronson de autostradă, nu fâșii de asfalt, fără utilități, garduri de protecție, semnalizare, că dacă nu e semnalizat corespunzător doar nu o să o iau prin porumb, atunci eu mănânc pălăria aceasta”, a declarat, în decembrie 2011, deputatul Mihăiță Calimente. Autostrada a fost, totușI, inaugurată în decembrie 2011, deși lucrările nu au fost terminate. „Eu am pus pariu că nu vor finaliza autostrada la termen şi iată că nu au finalizat-o nici acum, pentru că lucrările continuă. S-a redeschis șantierul, care nu s-a închis, de fapt, niciodată. Abia acum se montează panouri și se fac amenajările, care ar fi trebuit să fie gata de la inaugurare”, a declarat Mihăiță Calimente. Deputatul liberal spune că îi va cere amănunte ministrului Șova, pentru că are date certe că constructorul ar fi fost forțat să termine lucrările și ar exista un contract în acest sens, în care statul român se obligă să plătească eventualele pagube. „Voi cere ministrului Şova să ne spună cât costă statul român aceste lucrări de reparaţii, pentru că am informaţii că constructorul, care a fost forţat să finalizeze lucrările, să se poată plimba Boc cu paharul de apă pe autostradă, nu ar fi garantat pentru ele”, a declarat Mihăiță Calimente. El crede că sumele care vor fi cheltuite cu reasfaltarea și toate celelalte, rezultate datorită pagubelor create de inaugurarea forțată a autostrăzii, ar trebui să fie imputate democrat-liberalilor. Despre afacerile de la autostrada Arad-Timișoara a fost acuzat și deputatul PSD de Arad Dorel Căprar. „Îi aduc aminte că atunci când eu mă certam cu cei de la PDL, în legătură cu autostrada, ei primeau lucrări pentru iluminatul public de la autostradă”, a explicat depuatul Calimente.

Târnova, problema USL

În comuna arădeană Târnova, consiliul local va fi dizolvat. „Cred că s-a lămurit toată lumea de scopul pe care l-au avut la Târnova PDL şi PSD, şi anume acela de a-l bloca cu orice preţ pe primarul Florin Farcaşiu. Din păcate, lupta fără discernământ a celor de la PDL şi PSD împotriva primarului Farcaşiu s-a răsfrânt în mod negativ şi asupra locuitorilor comunei”, a declarat senatorul Ioan Cristina. El a spus că a încercat să facă funcțional USL-ul la Târnova, unde PSD chiar dacă a avut un singur consilier local, acesta a ajuns viceprimar cu ajutorul liberalilor și apoi s-a aliat cu PDL. „La Târnova și în câteva localități, PDL și PSD sunt ca vasele comunicante. PNL-ul e de dreapta și PSD și PDL, de stânga”, a arătat senatorul Cristina.

Comentarii

comentarii