Acasă Cultura La concertul de la Filarmonica „Banatul”, timișorenii vor avea parte de elevata...

La concertul de la Filarmonica „Banatul”, timișorenii vor avea parte de elevata ambianță a muzicii franceze

DISTRIBUIȚI

Pentru concertul vocal-simfonic de la Filarmonica „Banatul” Timișoara, din data de 29 martie, spectatorii vor avea parte de o elevată ambianță a muzicii franceze.

Astfel, Maurice Ravel va fi prezent cu piesa „Le tombeau de Couperin” şi Concertul pentru pian şi orchestră în sol major, iar Gabriel Fauré cu Recviemul pentru solişti vocali, cor şi orchestră în re minor, op 48.

Concert –maestrul Mirca Tătaru a explicat că, în 1917, Ravel a finalizat o suită pentru pian solo, urmând tradiţia dansurilor preclasice. Inspiraţia de a compune se baza pe de o parte pe sentimentele sale în legătură cu moartea a doi fraţi, buni prieteni cu el, în Primul Război Mondial şi totodată pe dorința de a aduce un omagiu compozitorului François Couperin. „Mormântul lui Couperin” este o suită meditativă, scrisă cu inima uşoară, este mai mult decât tragism şi umbre, evocate de titlu. Chiar el a replicat criticilor că „Moartea însăşi este apăsătoare şi rea, ca să mai tulbure prin tragism liniştea eternă”.

Din cele 6 părţi ale suitei pentru pian, Ravel a păstrat pentru orchestrarea lor, în 1919, doar patru — Preludiu, Forlane, Menuet şi Rigaudon. Premiera a avut loc în februarie 1920 cu Rhené Baton la pupitrul dririjoral al orchestrei „Pasdeloup”, cea mai veche orchestră din Franţa.

Concertul în sol major pentru pian şi orchestră a fost compus de Ravel între anii 1929 şi 1931. Vom observa structura clasică a acestui concert, dar şi vitalitatea sa excepţională, exprimarea plină de curaj şi virtuozitate. Nici o urmă care să sugereze tulburările serioase ale sănătăţii sale, de care era conştient. Mai mult, a introdus în mod substanţial în concert, armonii şi formule de jazz, influenţe ale vizitelor în Statele Unite.

Premiera a fost în 14 ianuarie 1932, la Paris, cu celebra Marguerite Long ca solistă. Premiera americană s-a petrecut la Boston în aprilie, acelaşi an. Noi vom asculta concertul în interpretarea pianistei Andreea Olariu, membră a filarmonicii timişorene.

Recviemul pentru solişti, cor şi orchestră de Gabriel Fauré, este cea mai cunoscută lucrare a maestrului francez. Motivele pentru care ar fi scris această lucrare sunt neclare. Unii muzicologi declară că ar fi compus Recviemul după moartea destul de apropiată a celor doi părinţi ai săi, alţii spun că el însuşi ar fi declarat că a scris lucrarea doar pentru plăcerea de a compune.

Între 1887 şi 1900,  Fauré a modificat lucrarea de mai multe ori, adăugându-i mereu părţi noi. Ultima versiune a fost refăcută şi orchestrată pentru un ansamblu mare, premiera având loc la 6 aprilie, 1900, sub conducerea lui Eugéne Ysaÿe.

Versiunea pe care o vom asculta vineri 29 martie, are 7 părţi şi durează aproximativ 35 de minute. De la un capăt la altul Recviemul este străbătut de serenitate şi încredere în odihna eternă. Nici o clipă nu întâlnim frica de moarte, ci o senină dorinţă de eliberare şi pace. Această minunată pagină muzicală a fost interpretată şi în 1924, la moartea creatorului ei –a conchis Mircea Tătaru.

Soliştii vocali sunt soprana Rut Iovescu şi bas/baritonul Cristian Ardelean. Dirijorul concertului de vineri va fi maestrul Lubnan Baalbaki.

 

Comentarii

comentarii