Acasă Actualitate La îndemnul PS Lucian, parohiile din Caraș Severin sunt chemate să îi...

La îndemnul PS Lucian, parohiile din Caraș Severin sunt chemate să îi sprijine pe bătrâni, bolnavi și pe familiile cu copii

DISTRIBUIȚI

Din încredințarea PS Lucian, episcopul Caransebeșului, toate parohiile din județul Caraș Severin sunt chemate să îi sprijine pe credincioșii din parohiile încredințate care se află în imposibilitatea de-ași cumpăra alimente fiind în vârstă sau bolnavi și nemaiputându-se deplasa, nu mai au cine-i ajuta, precum și familiile cu mulți copii și aflate în situație de risc.

Astfel la îndemnul-rugăminte al părintelui paroh Emil Crăciun, credincioșii din Parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița au adus la biserică alimente neperisabile de strictă necesitate și produse sanitare și de igienă.

După ce au fost căutate în toată parohia, mai multe familii au fost identificate și găsite cu multiple nevoi de natură socială. Produsele adunate la biserică de la credincioșii care-au dorit să rămână în anonimat au fost duse și împărțite de preoții parohiei și personalul angajat la mai multe familii din parohie.

Produsele oferite au constat în: făină, făină de mălai, ulei, zahăr, orez, fasole boabe, fidea, apă, detergent, săpun, hârtie igienică, etc.

”Acum când ne apropiem cu pași repezi de Praznicul Învierii lui Iisus Hristos, ne bucurăm că am putut aduce o rază de lumină și de speranță în sufletele acestor oameni care și-au cam pierdut încrederea că societatea actuală le poate oferi un viitor mai bun, dar nu și-au pierdut nădejdea și încrederea că singurul sprijin real le poate veni doar din mila și ajutorul lui Dumnezeu. Așa ne învață un sfânt contemporan cu noi Sf. Ierarh  Luca al Crimeei referitor la întrajutorarea semenilor noștri: „Iubiții mei în Hristos, să facem din toată inima faptele milostivirii, socotind pierdută ziua în care n-am ajutat pe cineva fie cu vorba bună, fie împărtășindu-i din inimă necazurile și suferințele, fie mijlocind prin rugăciune pentru el înaintea lui Dumnezeu”, a explicat preotul Emil Crăciun.

Preotul dă asigurări că toate aceste activități filantropice s-au realizat prin respectarea măsurilor de protecție și igienă impuse și reglementate de autorități în vederea protejării tuturor celor implicați. Acțiunea de sprijinire a celor aflați în diverse nevoi va continua în acest fel, săptămânal la parohia noastră pe toată perioada stării de urgență.

Comentarii

comentarii