Acasă Actualitate La Lovrin se va construi unul dintre cele mai mari centre de...

La Lovrin se va construi unul dintre cele mai mari centre de recuperare medicală din România

DISTRIBUIȚI

La Timișoara a fost demarat oficial proiectul „Servicii de sănătate reziliente, integrate și accesibile transfrontaliere”, în urma căruia va fi ridicat un modern centru de recuperare medicală, o investiție de 10 milioane de euro. Finanțarea e asigurată, în cea mai mare parte prin Programul INTERREG VI-A România – Ungaria 2021 – 2027.

Cofinanțarea va veni de la Consiliul Județean Timiș.

”Am prezentat astăzi o nouă investiție în domeniul sanitar în județul Timiș, centrul de recuperare, traumatologie, ortopedică, traumatologie de la Lovrin. Este un proiect de aproximativ 10 milioane de euro, poate chiar peste. Mare parte din bani vin din fondurile transfrontaliere pe programul Operational România-Ungaria și o parte de ei, o treime din ei, probabil din fondurilor Consiliu Județean Timiș”, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Proiectul este deja în desfășurare, în câteva săptămâni vom avea și un câștigător, o firmă sau grup de firme care se va ocupa de ridicarea noului centru.

”În câteva săptămâni vom deschide și ofertele și vom desemna câștigătorul pentru această nouă investiție atât de importantă în județul Timiș”, a mai spus Simonis.
Proiectul medical, unul xtrem de important, era aproape de a deveni istorie încă înainte de a se realiza. Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean Timișoara a menționat că președintele CJT a insistat ca priectul să rămână unul prioritar.

”Șansele se diminuaseră îngrijorător de mult, dar iată domnul președinte a luat decizia să-l sprijine și astăzi avem acest moment deosebit în care lansăm un proiect de utilitate extraordinară. Pentru că e unul din domeniile cele mai deficitare ale medicinii românești, recuperarea medicală, tratăm, operăm, dar după aceea, dacă nu beneficiază de recuperare, pacienții de diverse patologii sunt condamnați ca rezultatul final să fie compromis. Mulți să rămână cu un handicap, și asta e un handicap nu doar personal, ci și familial, și social, și costurile cresc foarte mult. Statisticii internaționale ale Organizației Mundiale a Sănătății și alte instituții arată că aproximativ o treime din pacienți, din oameni dintr-o comunitate au nevoie, la un moment dat, de un serviciu de recuperare. Deci vă dați seama ce număr uriaș, numai dacă raportăm la județul Timiș, dar, după cum bine știm, hub-ul medical de la Timișoara primește mulți, foarte mulți pacienți, mai mulți din afara județurii Timiș decât din Timiș. Deci e o nevoie foarte mare”, a declarat Săndesc.

”Clienți” pentru centrul de recuperare de la Lovrin vor fi destui.

”Noi, ca spital, am susținut de la început necesitatea asta, pentru că avem un profil foarte complex, foarte multe patologii, la care e nevoie de recuperare și nu ai unde să trimiți pacientul. Vorbesc de ATI-ul nostru, unde pacienții scapă din situații grave, dar nu ai unde sa-i trimiți și asta e foarte grav pentru ei, e foarte grav pentru situația spitalului, că nu ai loc să primești noi cazuri urgente, dar avem ortopedie, traumatologie, neurochirurgie, neurologie, arși, dar și pacienți cardiologici și de alte profile necesită aceste servicii”, a mai suliniat Săndesc.

Este un centru de mari dimensiuni, sunt 42 de paturi, plus serviciul ambulatoriu.

” Acum are prevăzut (n.r. spitalul) 42 de paturi de tratament, foarte mult, când te gândești față de nimic, plus servici ambulatorii, cei mai mulți vor fi ambulatorii. Apele termale sunt confirmate, utile, va fi o piscină pentru tratament și relaxare modernă cu acoperiș de sticlă retractabil, de 12 luni pe an, continuu deschisă, și vom avea marea șansă să colaborăm cu partenerii noștri din Ungaria.

La noua unitate medicală kinetoterapeuții vor avea un rol principal, dar nu vor lipsi, desigur, și medicii.

”Puține centre au dotare cu echipamente robotice de recuperare. Și există pe piața muncii, chiar discutam cu colegii mei, kinetoterapeuții, cu coordonatorul kinetoterapeuților pe spitalul nostru, va trebui să începem doar interviul și să îi selectăm. Eu sunt convins că vor dori să lucreze într-un termen. Numărul va fi, sigur, undeva până la 20 de kinetoterapeuti va fi nevoie. Și medici mult mai puțin, dar există și aici interes. Îmi spunea o colegă care e medic de recuperare că sunt medici care doresc să meargă oriunde. Și la Jimbolia s-au dus, chit că nu există o bază așa modernă. Cum să nu vrea? Noi mizăm chiar pe competiție pentru a putea selecta oameni foarte buni, pentru că asta este un lucru important, să ai condiții bune. Acum, salariile nu mai sunt un motiv super serios, grav, că nu vrei să lucrezi, dar condițiile de lucru sunt extrem de importante și acest centru chiar va asigura cele mai bune condițiu”, transmite directorul Județeanului.

Despre numărul beneficiarilor nu se poate stabili încă o cifră certă, dar sunt 42 de paturi, cu o durată medie de recuperare de 12 zile, plus în ambulatoriu. Doar spitalul Județean în sine asigură destui pacienți pentru recuperare.

”Toți pacienții operați la genunchi, la coapsă, cu fracturi operate, pacienți de la neurologie, de la neurochirurgie, de la arș, toți vor putea beneficia. Facem centrul de mare arși. Dar minunat se cuplează toate și după ce au trecut de faza acută, vor putea beneficia de tratament de recuperare. Din păcate, noi aici, în Spitalul Județean, acum nu avem o secție mare, avem două compartimente de recuperare mici, în cadrul celor două clinici de ortopedie, care fac tot ce pot. chiar crescut numărul pentru că nu mai fac față, pentru că uneori recuperarea durează luni de zile”, a mai subliniat Săndesc.

Ca și termen de finalizare a lucrărilor a fost înaint finalul lui 2027.

”Deja suntem în faza de evaluare a proiectului, s-a finalizat depunerea. Evaluăm fiecare proiect în parte, clarificări. Sunt săptămâni, două, trei, patru, cinci, până desemnăm câștigătorul. Licitația e în curs, s-a finalizat depunerea ofertelor, selectăm cea mai bună ofertă dintre ele, analiza durează câteva săptămâni, după care se va desemna câștigător.

Comentarii

comentarii