Primăria Lugoj, prin Serviciul Spații Verzi, organizează, în perioada 17-28 martie, tradiționala curățenie de primăvară. Cetățenii sunt rugați să contribuie la această acțiune, prin depozitarea deșeurilor vegetale – crengi, frunze sau resturi din grădini – pe domeniul public, în apropierea proprietăților, fără a bloca trotuarele sau carosabilul.
Pentru a facilita colectarea, municipalitatea recomandă ca ramurile să fie legate doar cu sfoară, nu cu alte materiale care pot îngreuna manipularea.
Prioritate la colectare vor avea străzile înguste și cele cu sens unic, pentru ca activitatea să se desfășoare într-un mod cât mai eficient și ordonat.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Serviciul Spații Verzi la numărul de telefon: 0256351902.