Acasă Actualitate La mijlocul anului, Colterm are stoc de cărbune pentru câteva zile și...

La mijlocul anului, Colterm are stoc de cărbune pentru câteva zile și peste 800 de cereri de debranșare

DISTRIBUIȚI

În prima zi a lunii iulie, reprezentanții Colterm fac un sumar a primei jumătăți de an. Deja au început pregătirile pentru iarna viitoare, fiind deja asigurat un stoc de 10.000 de tone de cărbune, ceea ce ar însemna necesarul pentru… cel mult zece zile normale de iarnă. La începutul finalul lunii aprilie, primarul Dominic Fritz și conducătorii companiei anunțau că doresc ca până la începutul iernii să fie asigurat 30% din necesarul de cărbune.  În ceea ce privește gazul, compania are un stoc de 6.000 MWh din totalul de 40.000 stabilit de guvern. Situația nu este prea bună nici în ceea ce privește debranșările: există peste 800 de cereri, unele chiar ale unor întregi asociații de proprietari.

„Dorim să îi informăm pe abonații noștri că pregătirile pe care le-am demarat încă de luna trecută, pentru sezonul de încălzire 2022-2023, continuă, sens în care stocurile de combustibil sunt preocuparea noastră principală, în această perioadă. Concret, încheiem luna iunie cu un stoc de 10.000 tone de cărbune, urmând ca și în perioada următoare să continuăm aprovizionarea, astfel încât, pentru asigurarea necesarului pentru sezonul rece următor, să avem asigurată cantitatea totală de cărbune. De asemenea, pentru asigurarea necesarului de gaze naturale pentru iarna care urmează, am reușit să înmagazinăm, până în prezent, cantitatea de 6.000 MWh de gaze (din totalul de 40.000 MWh, cât este stabilit de autorități)”, transmit reprezentanții companiei aflate în insolvență.

În continuare, compania continuă proiectul de schimbare de rețele termice secundare și primare. Astfel, de anul trecut și până la finalul lunii iunie au fost executate lucrări pe o lungime de 4.825 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (53,21%) și 16.865 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (83,92%).

„Reamintim că aceste lucrări vor continua și în perioada următoare, până spre finele lunii iulie 2023, iar ca atare vor genera unele întreruperi în alimentarea cu energie termică, fapt pentru care le cerem din nou scuze clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere și încredere. De asemenea, reiterăm și faptul că au fost executate o serie de reparații la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud. Până în prezent am finalizat reparațiile la două mori de la cazanul 3 și ventilatorul de gaze arse, precum și la instalațiile de termoficare din incinta CET Sud. Simultan, continuăm să executăm și lucrări pentru eliminarea neetanșeităților de pe rețelele secundare și primară, astfel încât să fie asigurate condiții optime de furnizare a energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023”, mai precizează reprezentanții Colterm în privința investițiilor.

În ceea ce privește situația debranșărilor, potrivit companiei, până în prezent, au depus cereri de deconectare individuală un număr de 793 de proprietari de apartamente, iar 36 au solicitat debranșarea, respectiv rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice, dintre care 16 asociații de proprietari și 20 de case individuale sau apartamente cu branșamente separate.

Reprezentanții companiei mai amintesc și că de vineri, 1 iulie, se închide casieria din Shopping, astfel că rămân deschise numai următoarele trei: str. Piatra Craiului nr. 3 (cu program de lucru de luni până joi, în intervalul orar 8:00-16:30 și vineri între orele 8:00-14:00); str. Episcop Josef Lonovici nr. 4 (sediul central Colterm, cu program de lucru de luni până vineri, între orele 8:00-15:45); Iulius Mall Timișoara, str. Consiliul Europei nr. 2 (cu program de lucru de luni până duminică, între orele 10:00 – 22:00). Plățile se pot face și online, din contul MyColterm, la adresa: https://www.colterm.ro/relatii-clienti/facturi-plati.

Comentarii

comentarii