În anii ’70-’80 ai secolului trecut, a fost unul dintre pionierii electrofiziologiei și implantologiei cardiace în România.
Fiu de lugojean cu averea confiscată de comuniști, tânărul Constantin, dotat cu o inteligență ieșită din comun și o ambiție moștenită din familia ridicată prin muncă, și-a câștigat un loc de frunte, prea binemeritat, în ierarhia medicală și universitară timișoreană.
A condus impecabil, în vremuri de mare restriște, cel mai mare spital din sud-vestul României, Spitalul Județean nr. 1 Timișoara. În tulburile și oscilantele vremuri de după Revoluție, a fost conducătorul care a asigurat echilibrul în cei mai dificili ani ai nou înființatului Centru de Cardiologie.
Niciodată nu a renunțat la pacienți. Vreme de zeci de ani, la Spitalul Județean și apoi la Centrul de Cardiologie, devenit ulterior Institutul de Boli Cardio-Vasculare, puteai ”să-ți potrivești ceasul” după orele la care făcea vizita medicală – atât cea ultramatinală cât și cea vesperală – de la care nu lipsea niciodată, indiferent de ziua săptămânii. A fost îngerul păzitor dar și șeful absolut și atotștiutor al Unității Coronariene – de terapie intensivă cardiacă – din cele două spitale. Nu-mi amintesc, de-a lungul a zeci de ani cât am muncit alături de el, să fi avut vreodată concediu de odihnă în perioada de vară, când toți ceilalți medici doreau să plece. Nu-l știu, de fapt, vreodată plecat în concediu! De când am fost medic stagiar și până am ajuns eu însumi profesor, îl păstrez în memorie mereu în spital, întotdeauna la patul bolnavului. A rămas activ până după vârsta de 80 de ani. Devenise un adevărat maestru al medicinei, citea și se informa neîncetat iar conversația cu el, pornind de la un caz medical, te ducea până la cele mai profunde straturi ale existenței umane.
Nu pot să îmi imaginez un monument al muncii sacrificiale în domeniul medical fără chipul de bărbat frumos și înțelept al profesorului Constantin Octavian Luca!
Dumnezeu să-l odihnească!
Comentarii
comentarii
