A murit, la 65 de ani, profesorul universitar de anatomie, doctorul Petru Matusz. A murit în spitalul în care a muncit o viaţă, Spitalul Judeţean Timişoara. O viaţă care a pendulat, zi de zi, de dimineaţa până noaptea, între Facultatea de Medicină, instituția în care şi-a împlinit cariera de anatomist excepţional, de talie internaţională şi Spitalul Judeţean, unde a fost unul dintre pionierii chirurgiei plastice şi reparatorii.
L-am cunoscut pe Petrică Matusz în timpul efectuării stagiului militar. În acele vremuri, “armata se făcea” înainte de începerea facultăţii, pe o perioadă mai scurtă, 9 luni, de către cei care promovaseră examenul, extrem de dur, de admitere la facultate. Pentru mine, fire rebelă, care a resimţit armata ca un fel de lagăr (de exemplu, deşi eram floarea tineretului român, dormeam 60 de “terişti” într-o baracă dormitor friguroasă), comportamentul ultradisciplinat şi conştiincios al lui Petrică Matusz m-a iritat și mirat în acea vreme. Dar mi-a şi rămas în memorie, de-a lungul timpului, în anii facultăţii şi ulterior, ori de câte ori am avut ocazia să-l întâlnesc, la spital, la facultate. Cu timpul, am realizat că disciplina şi conştiinciozitatea lui Petrică Matusz traduce, de fapt, o imensă dragoste faţă de medicină, cu precădere faţă de tainele alcătuirii corpului uman, dar şi o colosală putere de muncă. Datorită acestor însuşiri, el, băiatul “fără pile”, pornit “de jos” din Făget, a ajuns profesor universitar şi medic chirurg. Mai mult, a ocupat, de-a lungul vieţii, diferite posturi de conducere în administraţia Facultăţii de Medicină şi a Spitalului Judeţean. Om de o cinste mai presus de orice îndoială, cât şi de o modestie pe măsură, a fost mai întotdeauna “numărul doi” în diferitele “conduceri”, adică acela care face mai toată munca, inclusiv pe aceea a ”numărului unu”. În frunte, pe culmi, a fost în domeniul anatomiei. Urmaş şi discipol al unor anatomişti timişoreni excepţionali, profesorul Petru Matusz a ridicat prestigiul anatomiei timişorene la nivel european. Nu voi enumera eu meritele ştiinţifice şi profesionale, ele fiind prea numeroase, în această scurtă mărturie de suflet. O voi încheia spunând că profesorul Petru Matusz a făcut parte din generaţia care a absolvit Facultatea de Medicină din Timișoara în 1982, o generaţie de excepție, dacă privim numărul şi valoarea celor care fac parte din această promoţie, azi profesori universitari, şefi de secţie, cercetători, medici excepţionali, foşti rectori, decani. Aflată în al 4-lea deceniu de la înfiinţare, facultatea se maturizase, dădea rod intelectual de valoare, aşa cum trebuie să dea orice şcoală adevărată.
Nu ştiu cum poate fi înlocuită pierderea profesorului Petru Matusz. Trebuie să sper, să sperăm, alături de toţi foştii lui colegi, încă în viață, că opera sa ştiinţifică nu se va pierde în aceste vremuri tulburi pentru valorile reale. Puterea de muncă şi pasiunea pentru medicină ieşită din comun, întruchiparea medicului savant fără prihană, acestea au fost însuşirile omului Petru Matusz. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
