15 iunie 2025 devine o zi de referință în calendarul românesc, marcând pentru prima dată Ziua Banatului Montan, instituită oficial prin Legea nr. 60/2025, promulgată la data de 9 mai 2025.
De acum înainte, această zi va fi celebrată anual, în semn de respect față de istoria, cultura și identitatea unei regiuni aparte din România.
Ziua de 15 iunie nu a fost aleasă întâmplător. În urmă cu exact 177 de ani, în 1848, Eftimie Murgu – una dintre cele mai marcante figuri ale Banatului – a fost ales „căpitan suprem” al Banatului Montan, într-un gest simbolic al afirmării politice și identitare a acestei zone. Momentul reprezintă un reper istoric important, ce subliniază lupta locuitorilor pentru recunoaștere și dreptate socială.
Banatul Montan este mai mult decât o zonă geografică – este un spațiu în care natura și istoria se împletesc armonios. Munții semeți, pădurile dese, apele limpezi și satele pitorești formează cadrul unei regiuni binecuvântate. Aici, oamenii trăiesc cu respect pentru tradiție și pentru valorile autentice, vorbesc cu blândețe și primesc cu inima deschisă.
“Ziua Banatului Montan este o recunoaștere oficială a unei identități care a existat mereu. La poalele Semenicului, oamenii nu și-au pierdut niciodată demnitatea, legătura cu pământul și cu trecutul. Este o sărbătoare a memoriei, dar și a viitorului pe care vrem să-l construim împreună”, este mesajul zilei.
„Aici e acasă” – spun adesea cei care trăiesc sau revin în Banatul Montan, legați de un pământ care nu se uită și nu se lasă uitat. Este un loc al rădăcinilor, al amintirilor și al continuității, unde trecutul nu este uitat, ci cinstit.
La mulți ani, Banat frumos!
Fie ca această nouă zi de sărbătoare să aducă bucurie, recunoaștere și mândrie tuturor celor care simt românește și trăiesc cu dragoste pentru Banatul Montan!