Acasă Uncategorized La mulţi ani de Ziua Educaţiei!

La mulţi ani de Ziua Educaţiei!

DISTRIBUIȚI

Din 1994, în fiecare an, pe 5 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Educaţiei, pentru a li se acorda cadrelor didactice reputaţia pe care o merită, ţinând cont de importanţa, rolul acestora şi responsabilitatea pe care o poartă în educarea şi formarea de noi generaţii. După cei care ne-au dat viaţă, dascălii ne sunt oamenii cei mai dragi. Cu pasiune şi migală, cu responsabilitate şi profesionalism, aceştia modelează caracterul şi educaţia fiecăruia dintre noi.

Cu prilejul Zilei Educaţiei, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a transmis un mesaj cadrelor didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar: „Stimate cadre didactice, cu ocazia Zilei Educaţiei, vă aducem cele mai sincere urări de bine, sănătate şi succese. Aşa cum puncta marele profesor şi om politic român Nicolae Titulescu – „Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina” – , dvs, dascălii, sunteţi cei care depuneţi o muncă imensă pentru educarea şi instruirea tinerelor generaţii. Fie ca visele dvs să prindă viaţă, aşa cum graţie eforturilor şi devotamentului dvs, aţi făcut posibil ca bună parte din visele noastre să devină realitate. La mulţi ani!”.

Comentarii

comentarii