Vă îndemn să priviți dincolo de masca de protecție. Dincolo de spaime și prejudecăți. Dincolo chiar de ce vă sugerează oficialii români și străini. Când se va termina pandemia, toți, națiune cu națiune ne vom număra cadavrele. Ne vom plânge morții. Ne vom linge rănile. Împreună și, în același timp, separat. Dar de după colț deja a scos capul o criză mai cumplită decât cea generată de coronavirus. Criza economică. Ea va face și mai multe victime. Nu ne vom putea opune acestei mari nenorociri prin izolare. Dimpotrivă. Va trebui să ieșim la muncă. Iar unii o pot face chiar începând de azi.
În timp ce încercăm să respectăm cu strictețe așa numita separare socială, care este cu atât mai profundă cu cât statele nu au găsit mijloace adecvate de separare medicală, adică de izolare a celor bolnavi, pentru a le permite celor sănătoși un grad mai mare de libertate și de activitate, noi, ca indivizi și ca națiuni avem obligația de a ne proiecta viitorul. Și de a face în acest sens toți pașii necesari. Dacă separarea presupune răbdare, reluarea activității presupune nerăbdare. Cum ne pregătim concret?
Este clar că, într-un fel sau altul, întreaga planetă este scurtcircuitată. Traumatizată. De câte ori are loc un asemenea fenomen în istorie, există indivizi care devin mai egoiști și indivizi care devin mai generoși. Dar niciodată nu veți vedea națiuni generoase în perioade de criză. Dimpotrivă. Niciodată Uniunea Europeană nu va mai fi ce a fost și nu va mai fi nici măcar atât cât a fost. Poate că se va dezintegra. Sau poate se va contracta la cele câteva state din nucleul dur, care au condus-o până în prezent. Noi românii nu avem nimic de așteptat prea mult de la Uniunea Europeană. Pentru noi, UE nu va fi iepurașul care aduce daruri de Paște. Și nici mai târziu Moș Crăciun. Nici aliatul nostru strategic, Statele Unite nu vor identifica resurse pentru a ne scoate dintr-o groapă pe care ne-au săpat-o alții până acum 30 de ani, dar pe care acum ne-o săpăm singuri.
Viitorul le aparține națiunilor harnice. Și oamenilor harnici. Națiunilor și oamenilor care identifică în orice nenorocire oportunități pentru a împinge lucrurile mai departe. Înainte. În sens pozitiv. Respectați izolarea socială, dar puneți mâna pe lopată.
România, din nefericire, pentru că a pierdut startul, va fi expusă în următoarea perioadă unei epidemii care o va plasa în topul negru al statelor europene. I-am primit, cum era și firesc, cu brațele deschise pe românii răsfirați în toată Europa. Dar nu i-am izolat. Nu i-am carantinat. Nu i-am făcut să înțeleagă la ce pericol își expun rudele. Iar acum vom culege ce am semănat. Statistica ne spune că au revenit în țară circa un sfert de milion de români. Sunt și surse care vorbesc despre un număr mai mare. Cu certitudine se vor mai alătura și alții acestei migrații inverse. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni în putere. Cei mai mulți și-au pierdut slujbele temporare sau job-urile la negru și este de presupus că, pe termen scurt, nu mai au unde să se întoarcă. Nu vor mai fi primiți cu brațele deschise nici în Italia, nici în Spania, nici în Germania, nici în Austria. Vor trebui să se readapteze pe pământul strămoșesc. Ce vor face? Din ce vor trăi? Cum îi va putea ajuta un stat care, prin reducerea dramatică a activităților economice, se confruntă deja cu un uriaș șomaj? Statul român nu are prea multe soluții. Indiferent câtă presiune am pune pe indiferent ce Guvern. La fel cum soluții nu vor veni nici de la Bruxelles și nici din altă parte. Dar exstă în schimb soluții și opțiuni la nivel personal.
Niciodată nu a fost mai valabil cum va fi în viitorul imediat faimosul slogan liberal „Prin noi înșine”. Numai că de această dată, înainte de a se adresa națiunii, chemarea se adresează indivizilor. Familiilor. Micilor comunități sătești și urbane. A venit primăvara. E timpul să punem mâna pe lopată.
Niciun ordin militar, nicio ordonanță de urgență, oricât de tâmpită ar fi și nicio asumare de răspundere, dacă va mai fi să fie, nu îi împiedică pe români să-și sape și să-și cultive pământul din jurul casei sau loturile pe care le au în proprietate. Următoarea cea mai cumplită criză prin care va trece omenirea, chinesența sau dacă vreți punctul de maximă altitudine al crizei economice va fi criza alimentară. Dumnezeu ne-a dat pământ. Un pământ bun. O climă bună. Dar Dumnezeu nu ne poate obliga să lucrăm acest pământ. O putem face dacă vrem. Dacă nu stăm cu mâna întinsă. Dacă nu cerem de pomană de la statul nostru sau de la statul altora.
Dar în curând, treptat, însă nu prea târziu, cei afectați de coronavirus vor putea fi separați de cei săătoși. Iar cei sănătoși nu vor mai fi siliți să trăiască în izolare socială. Activitățile economice se vor relua. Este obligatoriu. Cu cât mai curând, cu atât mai bine. Să nu ne obișnuim cu trândăvitul și cu bocitul în propria casă. Să ne proiectăm cu inteligență și ambiție acțiunile viitoare.
Lipsa de solidaritate a Uniunii Europene ne-a șocat pe toți. Dar ne-a și trezit la realitate. Am devenit mult prea dependenți de importuri. Importăm mult prea mult din ceea ce putem produce noi înșine. Iar de acum încolo asta trebuie să facem. Să creștem producția internă. Să ne concentrăm pe ceea ce putem rezolva, punând osul la treabă și mintea la contribuție noi înșine.
Prin noi înșine la nivel de individ! Prin noi înșine la nivel de comunitate mică! Prin noi înșine la nivel de națiune! Mâna pe lopată!
