Acasă Actualitate La Pecica, un hoț a încercat să fure dintr-o casă în renovare,...

La Pecica, un hoț a încercat să fure dintr-o casă în renovare, dar a fost prins de vecini

DISTRIBUIȚI

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Pecica a fost sesizat în cazul unui furt dintr-un imobil din oraş. După verificările efectuate s-a stabilit faptul că o persoană în vârstă de 35 de ani, domiciliată în localitatea arădeană Vladimirescu, a pătruns în imobil, printr-o fereastră deschisă. Casa, care în prezent se află în renovare, aparţine unui bărbat în vârstă de 34 de ani. Proprietarul le-a declarat jandarmilor că nu locuieşte la respectiva adresă, însă vecinii l-au chemat pentru că au observat fum pe coş şi au auzit zgomot. Tot ei au găsit în casă hoțul care reuşise să ardă într-o sobă aproximativ 400 metri de cablu din sârmă de cupru şi să încarce într-un sac mai multe unelte metalice găsite. Proprietarul a depus plângere, iar jandarmii i-au întocmit hoțului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de „distrugere” şi de tentativă la „furt calificat”. Documentele sunt înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru continuarea cercetărilor.

 

Comentarii

comentarii