Acasă Actualitate La Timișoara a început sezonul nunților țigănești. Și bubuie ca la revoluție

La Timișoara a început sezonul nunților țigănești. Și bubuie ca la revoluție

DISTRIBUIȚI

Luni seara, prima zi din august. După o duminică în care am fost sub presiunea unei poluări fonice de o agresivitate incomensurabilă, acum, altă ieşire din normalitate. Tună şi se trage, model Revoluţia din 89, cu tunuri distractive şi poliţia doarme! A fost o nuntă ţigănească pe Demetriade, ce a ucis urechile a zeci de mii de timişoreni. După vreo patru ore, Poliţia Locală şi Jandarmeria au oprit manele care bubuiau în stradă!

Conform Gărzii de Mediu Timiș – Comisiariatul Județean Timș, cetățenii trebuie să respecte normele, privind zgomotul pe timp de zi și de noapte în zonele locuibile de la oraș și de la sat, astfel, riscă pedepse și amenzi. ”OUG nr. 195 din 2005, privind protecția mediului, impune o limită de zgomot în zonele rezidențiale de 50 de decibeli, iar articolul nr. 96, aliniatul nr. 2, punctul 14 arată că amenzile pot fi cuprinse între 5.000 de lei – 10.000 de lei, pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice cuprinse între 30.000 de lei -60.000 de lei”, atenționează Lucia Mușuroi, comisarul șef, marți 2 august 2022.

Poliția Locală Timișoara a subliniat, marți 2 august, că, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție “tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larmă”. Fapta se sancționează cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei. La locația în cauză, polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională conform art 2, pct 25, din Legea 61/1991, în valoare de 1.000 lei.

Comentarii

comentarii