Acasă Actualitate La Triplex Confinium se dorește deschiderea unui punct de frontieră. Deocamdată, doar...

La Triplex Confinium se dorește deschiderea unui punct de frontieră. Deocamdată, doar lobby

DISTRIBUIȚI

În urma vizitei efectuate de vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, la Kubekhaza, localitatea aflată în partea maghiară la Triplex Confinium, a fost discutată și problema deschiderii unui punct de frontieră acolo. Mai mult, oficialului i-a fost prezentat și un plan grafic al unei vămi. De cealaltă parte, în România totul e doar la nivel de lobby făcut de oficialii județului și de cei din Beba Veche.

„Din punctul meu de vedere este un punct strategic pentru județ, pentru că este singurul loc din România unde am putea avea legătura între toate cele trei țări: Serbia Ungaria și România. Să avem o vamă între cele trei țări. În momentul de față este una temporară, între Serbia și Ungaria, dar nu avem între România și cele două țări. Am văzut grafica unui proiect pe care primarul din Ungaria mi l-a arătat, încercăm să facem lobby, am vorbit cu vicepremierul Dan Barna să facem lobby, să putem să deschidem acel punct de trecere și să se facă o investiție acolo, pentru județul Timiș va fi un câștig”, a spus Cristian Moș, în cadrul unei emisiuni a unui post TV local.

Pârghiile administrației din Timiș sunt limitate. „Într-un final totul depinde de guvern nu de administrația județeană”, spune Moș. Beneficii pentru deschiderea punctului de frontieră ar fi multiple. Moș vorbește despre creșterea micului trafic și a turismului… cu biciclete.

„Este un punct unde inclusiv traficul mic între localități va aduce un aport economic în întreaga zonă. Poate fi un câștig turistic, este una să mergi cu bicicleta să mergi să mănânci un gulaș în Ungaria, să ai o pistă de biciclete care trece pe acolo. În Ungaria știu că se construiește o pistă de biciclete dinspre Seged înspre acolo, știu că au un plan să facă piste de biciclete între Ungaria și Serbia, cumva noi ar trebui să ne aliniem. Direcția mea și a celor de acolo din administrația locală este să vedem cum putem să facem ca în strategia județului să includem inclusiv o conexiune acolo” spune Moș.

El este realist, ca de obicei, și evită să dea termene, mai ales că decizia e acolo… sus. „Nu pot să pun termene în momentul în care nu ține de mine. Eu pot să spun că am început deja și inclusiv domnul președinte al consiliului județean au început să facă loby în această direcție, dar nu ține de noi”, a mai declarat vicepreședintele CJ Timiș.

Comentarii

comentarii