Acasă Economic Laborator pentru energii regenerabile – fotovoltaic

Laborator pentru energii regenerabile – fotovoltaic

DISTRIBUIȚI

 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată – INCEMC – Timişoara derulează, începând cu data de 28.09.2010, proiectul „Laborator energii regenerabile – fotovoltaic”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu cu Organismul Intermediar – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.

 Valoarea totală a proiectului este de 36.922.000 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 30.000.000 lei, compusă din valoarea de 26.529.000,00 lei, asigurată de Uniunea Europeană (din Fondul European de Dezvoltare Regională) şi din valoarea de 3.471.000 lei, provenind de la bugetul naţional. Obiectivul proiectului este realizarea unui laborator ce va fi dotat cu aparatură specifică de ultimă generaţie, în valoare de 20.511.000,00 lei, care va face posibilă conceperea, dezvoltarea, testarea şi studierea celulelor fotovoltaice şi a sistemelor fotovoltaice/hibride prin participarea la proiecte de cercetare de anvergură, alături de alţi parteneri naţionali şi internaţionali, pe tematici de mare actualitate şi cu posibilitate de aplicare inovativă în industria de profil. Deschiderea oficială a lucrărilor de realizare a clădirii noului “Laborator de energii regenerabile – fotovoltaic” a avut loc joi, 22 noiembrie, laboratorul urmând a fi complet dotat şi funcţional până la sfârşitul anului viitor.

Comentarii

comentarii