Acasă Cultura Laborator Speculativ Doar Mâine 1.0 – demers artistic dedicat tinerilor creatori

Laborator Speculativ Doar Mâine 1.0 – demers artistic dedicat tinerilor creatori

DISTRIBUIȚI

Un demers artistic inovator dedicat tinerilor artiști își deschide porțile în 14 noiembrie, la Timișoara. Este vorba despre expoziția Laborator Speculativ Doar Mâine 1.0, găzduită până în 30 noiembrie, de UPT Campus Creativ Timișoara. Evenimentul aduce în prim-plan proiecte inovatoare create de tineri artiști de la prestigioase facultăți din țară și străinătate: Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnică Timișoara, UNATC București, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Universitatea Aurel Vlaicu Arad, Kunstuniversität Linz – Austria și Design Academy – Eindhoven*.

Expoziția propune o incursiune în abordarea speculativă a problemelor actuale, oferind privitorilor posibilitatea de a explora dezvoltări, rezolvări sau deturnări de situații prin ochii tinerilor artiști. Procesul creativ implică o perspectivă critică asupra prezentului, metode de cercetare prin artă și imaginație speculativă pentru a contura posibile viitoruri alternative. Expoziția se axează pe patru coordonate principale: abordarea speculativă (în design, ficțiune sau realismul speculativ), legătura cu prezentul (explorând teme precum crizele actuale și noile tehnologii), interactivitatea (atât digitală, cât și analogică) și conceptul de laborator (transparența cercetării artistice).” – spune Nita Stoica, președinta Asociației „Doar Mâine”

Vernisajul are loc marți 14 noiembrie, la ora 18.00. Același spațiu găzduiește, în 15 noiembrie, alte două evenimente interesante.  Astfel, de la ora 15:00, are loc atelierul „Post Growth Toolkit [The Game]” cu Katharina Amman – o incursiune în lumea ficțiunii speculative și științei, în cadrul căreia participanții vor fi provocați să-și reevalueze viziunile asupra creșterii economice printr-un joc tactic de cărți.

Două ore mai târziu, de la ora 17:00, are loc lansarea cărții “Cercetarea prin artă, practici și metode” de Alexandru Berceanu. Aceasta aduce o contribuție esențială la înțelegerea relației complexe dintre artă și cercetare, subliniind importanța cercetării bazate pe artă în explorarea cunoașterii umane.

Expoziția Laborator Speculativ Doar Mâine 1.0 este organizată de Asociația Doar Mâine în cadrul proiectului Laborator Speculativ Doar Mâine, parte a Programului cultural național “Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Proiectul face parte din Programul cultural național “Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Comentarii

comentarii