Acasă Actualitate Lacul Surduc va avea o pistă de canotaj

Lacul Surduc va avea o pistă de canotaj

DISTRIBUIȚI

IMG 4799 585 390 100Lacul Surduc va avea, cel mai probabil anul viitor, o pistă de canotaj la standarde internaţionale, pe care se vor putea desfăşura chiar şi campionate europene. Aceasta este ţinta Asociaţiei Judeţene de Canotaj Timiş, pe lângă crearea de locuri de cazare şi baze de pregătire în zona Surduc.

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, se află în judeţul Timiş pentru a se interesa de acest lucru şi pentru a pune la cale, împreună cu autorităţile judeţene şi locale, crearea acestei piste de canotaj pe care România nu o are. Practic, în România nu se poate desfăşura o competiţie de nivel european datorită lipsei unei astfel de piste.

Elisabeta Lipă: „Am avut numai speranţe că vreodată România va avea o pistă de canotaj, pe care să organizăm un campionat european”

„Acestă disciplină frumoasă de aici a plecat. Avem al doilea sau al treilea an când organizăm aici campionatele naţionale de fond. Lacul Surduc se pretează din toate punctele de vedere. Eforturile sunt destul de mari, dar nu atât de mari, financiar, cât ar trebui dacă o iei de la zero. Vorbim de o pistă balizată, pontoane, sosire şi plecare – asta-i toată investiţia care ne-ar trebui acolo”, spune Elisabeta Lipă. Şi rezultate sunt. 7 medalii de aur şi patru de argint la campionatele europene – cu IMG 2684aceste rezultate a venit tineretul. „Avem o generaţie bună, una care promite. Performanţa este foarte grea, sacrificiile sunt pe măsură. De la an la an, canotajul în Timişoara înfloreşte. Au avut probleme cu ani în urmă, poate şi pentru că nu au o bază de pregătire. Dacă va apărea şi această pistă de canotaj, voi face tot posibilul să atragem aici un campionat european de juniori. Eu vă stau la dispoziţie cu tot ce aveţi nevoie să ne ajutăm unii pe alţii, ca această pistă să nu rămână doar în fază de proiect. Am avut numai speranţe că vreodată România va avea o pistă de canotaj, pe care să organizăm un campionat european. Numai speranţe, am fost tot în faza de promisiuni”, a spus Elisabeta Lipă.

Călin Dobra: „Vă asigurăm de întreg sprijinul din partea CJ Timiş”

„S-au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Europene de Seniori. Marian Enache a fost medaliat cu aur la campionatele europene de juniori. Suntem alături de canotajul românesc. Vrem să susţinem şi să promovăm canotajul în judeţul Timiş, mai ales în zona lacului Surduc. Sunt bucucros că în Timiş se face acest proiect şi sper din tot sufletul să-l ducem la bun sfârşit. Vă asigurăm de întreg sprijinul din partea CJ Timiş”, a spus Călin Dobra, vicepreşedintele CJ Timiş. Asociaţia judeţeană de canotaj doreşte să intre în asociere cu CJ Timiş, Primăria Lugoj, Făget, Fârdea şi Traian Vuia, care vor să devină membri ai acestei asociaţii. „De aici a plecat şi ideea cu acea pistă, la care să punem cu toţi umărul. Vrem să invităm şi Primăria Timişoara, Apele Române, chiar şi Direcţia Silvică. Nimeni nu a zis că nu doreşte să devină membru al acestei asociaţii”, a spus consilierul judeţean Traian Stancu, ales, de câteva zile, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Canotaj Timiş.

Traian Stancu: „Primul lucru este asocierea, al doilea este să facem acea pistă pe Lacul Surduc”

Investiţiile nu sunt foarte mari. Opt culoare care sunt trasate cu un cablu, balize din zece în zece metri pe lungimea de 2.000 de metri, un turn de sosire, pontoane – două -trei – „30-40-50.000 lei”, spune Lipă. Pe termen mediu se va întări pregătirea şi bazele. În zona Surduc, aceşti tineri care practică canotajul au unde să meargă şi la şcoală. La Făget este un liceu nou cu internat, o şcoală nouă la Traian Vuia. „Vom pune accent şi pe pregătire. Primul lucru este asocierea, al doilea este să facem acea pistă pe Lacul Surduc. Toţi primarii au trecut peste chestiuni politice şi şi-au exprimat dorinţa de a adera la această asociaţie”, spune Stancu.

Comentarii

comentarii