Acasă Actualitate Lada cu Zestre, succes deplin, la Nițchidorf

Lada cu Zestre, succes deplin, la Nițchidorf

DISTRIBUIȚI

În weekend-ul trecut, Primăria Comunei Nițchidorf a fost gazda cele de-a XVl-a ediții a Festivalului-Concurs “Lada cu zestre“.  Organizat în pusta Banatului, la Nițchidorf, evenimentul a fost organizat de către Centrul de Cultură și artă al județului Timiș, finanțat de către Consiliului Județean Timiș dar și cu inimoasa implicare a comunităților prin aducerea în fața publicului a tradițiilor și obiceiurilor romanești dar și a etniilor locuitoare in Banat.

Bucatele alese, costumele speciale din Banat sau a etnicilor care locuiesc la noi, obiceiurile, dansurile românești, germane sau maghiare au fost un spectacol atât pentru organizatori cât și pentru oaspeți, dar și pentru ochii exigenți ai juriului.
La ediția a XVI-a, Nițchidorf, 2023, au participat: Giroc, Timișoara (Ans. Bokreta), Recaș/ Stanciova, Pișchia, Racovița, Chevereșu Mare, Moravița, Remetea Mare, Jamu Mare, Topolovățu Mare și Nițchidorf. Sute de artiști au susținut un spectacol folcloric de 5 ore, care, alături de expoziții etnografice și de gastronomie tradițională au alcătuit la Nițchidorf tabloul unui patrimoniu cultural viu și captivant.

Juriul festivalului este alcătuit din următorii membri: la secțiunea Coregrafie: Nicolae Stănescu, Marius Ursu, Peri Vasile, la secțiunea Muzical: prof. Carmen Popovici – Dumbravă,  prof. Marius Cîrnu, prof. Remus Vălungan, la secțiunea Poezie dialectală /Teatru Popular: Felicia Stoian, dr. Adela Popa, la secțiunea Expoziții /Colecții: dr. Maria Hadiji, Alina Mafa și la secțiunea Gastronomie: prof. Mărioara Pisat, chef Nicolaie Tomescu.

Comentarii

comentarii