Laila Onu, directorul Fundaţiei Pentru Voi Timişoara, atenţionează că prin OUG nr. 60 care va fi aplicată de la 1 septembrie, guvernul nu le-a dat nicio șansă persoanelor cu dizabilități severe, iar la nivel național vor fi aruncate în stradă 2.000 de persoane cu dizabilităţi.
Întrebarea este: „Se mai poate face ceva legat de OUG nr. 60?”
Laila Onu explică: “Prima problema legată de OUG-ul acesta este una cronică a Ministerului Muncii şi a ANPD-ului şi nu de acum, ci de prin 2010: elaborarea de acte normative fără consultarea ONG-urilor, în primul rând a ONG-urilor care reprezintă persoanele cu toate tipurile de dizabilităţi. E un principiu fundamental în Convenţia ONU şi în politică UE, foarte bine exprimat de sloganul ” Nimic despre noi fără noi”!
Politică diverselor guverne ale României a fost să-şi atragă una, două ONG-uri reprezentând anumite tipuri de dizabilitate, cu care să bifeze ” consultări”. Ori ceea ce se potriveşte la dizabilitatea vizuală, nu se potriveşte la dizabilitatea intelectuală, chiar dacă gradul de dizabilitate este acelaşi.
Noi am cerut consultări pe acest subiect încă de anul trecut, dar fără succes. Nu negăm cifrele prezentate de MM: aşa e, modul în care se aplică la noi prevederile legate de UP nu e eficient: 2000 persoane cu dizabilităţi angajate în UPuri sunt mult prea puţine. Dar în loc să vedem ce putem face că să creştem acest număr, ei le desfiinţează şi pe acestea 2.000! Noi am avansat diferite propuneri încă din 2007: corelarea cifrei de afaceri rezultată din aplicarea art. 78 din lege cu numărul de persoane cu dizabilităţi angajate, creşterea ponderii persoanelor cu dizabilităţi angajate în UPuri la cel puţin 50%, folosirea a cel puţin 75% pentru plata salariilor persoanelor cu dizabilităţi angajate etc.
Sau mai există varianta înlocuirii actualului mecanism cu unul nou: se constituie un fond din banii strânşi de la companii şi din acest fond se acordă subvenţii pe loc de muncă pentru persoană cu dizabilitate angajată în funcţie de gradul de dizabilitate, respectiv de nivelul de suport necesar. Metodă se practică în Olanda, de exemplu, unde comisia de expertiză stabileşte capacitatea de muncă pierdută în procente şi statul compensează pierderea prin subvenţii. Tot din fondul de dizabilitate se pot finanţa servicii de job seeking şi job coach pentru persoanele cu dizabiltati.
Dar pentru o schimbare majoră de acest fel e nevoie de timp, de elaborare de scenarii, de evaluare a impactului, de consultări cu ONG-urile persoanelor cu diferite tipuri de dizabilităţi.
Ori în loc de toate astea, la noi Guvernul dă un OUG care se aplică de la 1 septembrie prin care nu mai permite ONG-urilor să aibă unităţi protejate ca secţii, (doar instituţiilor publice) şi foloseşte toţi banii proveniţi de la angajatori pentru creşterea indemnizaţiilor şi nu pentru măsuri de sprijin a angajării în muncă a pers. cu dizabilităţi. Creşterea indemnizaţiilor este o măsură foarte bună şi necesară. Încă e prea mică această creştere, nu se poate trăi din banii de indemnizaţie. Şi există un număr semnificativ de persoane cu dizabilităţi care nu pot fi angajate în muncă şi care trebuie să aibă un nivel decent de trăi.
Dar în formă în care a fost elaborată OUG, nu e prevăzută nici o soluţie pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale severe, care vor avea şanse minime de angajare şi în instituţii publice şi în companii”, spune Laila Onu.
