Cel mai mare complex mulinologic din România a fost studiat pentru prima dată atât din punct de vedere istoric cât și etnografic. Cercetarea lui Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat a început în 2021 și a cuprins sute de documente de arhivă analizate, zeci de interviuri cu localnicii pentru conceperea și publicarea acestui volum – Morile de la Rudăria. Patrimoniul mulinologic al comunei Eftimie Murgu din județul Caraș Severin.
Lansarea va avea loc vineri, 28 februarie 2025, de la ora 14.00 la Căminul Cultural din localitate, în prezența localnicilor, a autorităților locale, precum și a membrilor Asociației Acasă în Banat.
„Am pornit de la necesitatea de a lămuri când au fost construite aceste mori și ce le face să fie atât de valoroase. Pe parcursul cercetării am descoperit numeroase lucruri neștiute despre morile dispărute, despre modul de organizare și de transmitere a proprietății,despre diferite instalații hidraulice construite de rudăreni. Am reconstituit firul istoric care aratăoriginea morilor și explică cum s-a ajuns ca aceste instalații arhaice să supraviețuiască până în prezent”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
În carte sunt cercetateîn detaliu cele 22 de mori din Rudăria, dar și cele trei mori din afara satului, mai puțin cunoscute publicului. Sunt identificate și descrise zece mori dispărute, două firize, dar și alte modalități ingenioase de folosire a apei. Este analizată în detaliu fiecare componentă a morilor, fiind scoase în evidență acele trăsături particulare care aduc unicitate morilor de la Rudăria. Nu în ultimul rând, cartea tratează și aspecte culturale, de la legende și povești țesute în jurul morilor până cultura gastronomică a localității construită în jurul făinii măcinată la moară.
Volumul a fost tipărit cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură, are 252 de pagini, în condiții grafice excelente și a fost publicat într-un număr limitat de exemplare.
„Pentru efortul voluntar depus în studierea patrimoniului mulinologic din Rudăria (…)investigațiile sistematice efectuate pe teren, informațiile orale strânse cu atâtatenacitate precum și bibliografia abundentă folosită în elaborarea lucrării, pasiunea șiabnegația sa, nu pot decât să-mi exprim toată admirația față de autorul acesteilucrări. Ea reprezintă cea mai profundă radiografie a complexului mulinologic de laRudăria”, a spus istoricul Volker Wollmann în prefața cărții.
Comentarii
comentarii