Acasă Sport ”Leii din Banat” vor juca șase meciuri amicale în cantonamentul din Serbia

”Leii din Banat” vor juca șase meciuri amicale în cantonamentul din Serbia

DISTRIBUIȚI

baschetBaschetbaliștii echipei BC Timișoara au aflat programul meciurilor amicale pe care le vor disputa în primul cantonament al acestei veri, din Serbia.

Alb-violeții se vor reuni la începutul lunii august, după care vor pleca pe 24 august în Serbia, unde vor disputa șase meciuri amicale în compania celor de la Sloboda Uzice, pe 26 august, Borac Cacak, pe 28 august, OKK Belgrad, pe 29 august și Radnicki Kraguevec, pe 31 august. Până la plecarea în cantonamentul din Serbia, timișorenii vor mai juca două meciuri amicale cu Sveti Dorde Žitište, pe 20 august, şi Proleter Naftagas Zrenjanin, pe 23 august. Alb-violeții vor să fie în cea mai bună formă la startul noii ediții a Ligii Naționale, astfel că perioada de pregătire se va încheia pentru elevii lui Tudor Costescu cu o participare la un turneu amical în Ungaria, în perioada 6-8 septembrie, precum și participarea la Cupa Timișoara, eveniment organizat de gruparea timișoreană, în Sala ”Constantin Jude”.

Comentarii

comentarii